Să se pupe mirii!

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Prima iubire nu se uită niciodată, dar nici cea de-a doua. De aceea, PNL și PSD, acești Prigoană și Bahmuțeanu ai politicii autohtone, par să se împace și să ne creeze un viitor luminos. E posibil să fim martorii unor energii sinusoidale între timp, să se burzuluiască unii la ceilalți, să sune iarăși telefonul cu fir scurt dinspre Cotroceni... Nu mai este, însă, nevoie de altceva după declarația de joi a lui Cîțu, în urma negocierilor cu Ciolacu & friends: "Am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească." Am lăcrimat mai tare decât în epoca în care Bobby Ewing era împușcat în toiul Dallasului. Dar aveam doar câțiva anișori.

* Nu mai departe de anul trecut, finanțistul găsit abțiguit la volan în Statele Unite clama: "A venit momentul să scăpăm România de PSD. Au fost trei ani de coșmar." Parcă suntem spectatorii unui reality-show cu scenariul lăsat la liber, după cum are chef privitorul, o copie virtuală a naturalului. Dacă ăla, stând pe scaun cu bere și pop-corn, se îmbată și încurcă butoanele joystickului, se pot naște monștri pe bandă rulantă: actorul din rolul principal se sinucide cu vreun instrument de recuzită, ceilalți se îndrăgostesc de cameramani și pleacă în luna de miere, iar lista bizareriilor nu poate fi oprită decât de un blackout, că tot e termen la modă. Să se pupe mirii, zic, că amândoi sunt frumușei!

* Ca să nu fie cu supărare, ar trebui inclus și USR-ul în această coaliție. Alde Cioloș și Barna încearcă să pozeze în ființe feciorelnice, dar criza guvernamentală a plecat din pedala lor de accelerație. Pentru a dărâma construcția acelei coaliții post-electorale, au votat în grup alături de PSD și AUR. Carevasăzică, trebuie să deconteze toată lumea. Pe firmă, ca s-o parafrazez pe domnișoara de la benzinărie. Măcar am înregistra o premieră: ar intra și UDMR-ul o dată în opoziție.

* Dragnea, ieșit de ceva vreme din service, i-a scris public lui Ciolacu, răvașul parfumat cu destule aluzii fiind intitulat "Dragă Marcel", semn că Livache, rămas fără partid, nu și-a concediat niciodată comunicatorii. "PSD s-a predat cu arme și bagaje la Cotroceni", e concluzia teleormăneanului și poate fi contrazis doar printr-un sofism: Care bagaje, mustăciosule? Nu mai aveam nicio sacoșă.

Citit 2150 ori Ultima modificare Vineri, 05 Noiembrie 2021 23:09

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.