Cai verzi pe rigips

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* În timp ce noi ne gândim doar la sărbători, vorba lui Streinu-Cercel, deputații și senatorii tremură de frig în Parlament. Iar fostul premier Florin Cîțu dă vina pe întâiul gospodar al Capitalei: "Încercaţi să vorbiţi cu primarul Bucureştiului!" Le-aș recomanda inșilor cu imunitate să-și ia secretarele cu ei în plen - dacă le vor ține în brațe, măcar se vor încălzi cumva. Și pare și energie verde.

* Abia acum putem vorbi despre introducerea unui spor de risc în leafa aleșilor neamului. Unii vor slăbi din cauza stresului, alții pe motiv că pierd prea multă energie pentru a-și păstra o temperatură corporală normală. Evident, cei mai năpăstuiți par a fi parlamentarii corpolenți. Oare mai există o asemenea specie? La cum arată declarațiile lor de avere, zici că ne-am trimis la putere numai politicieni slim fit.

* Serios, e sub demnitatea oricui să comenteze niște mesaje private făcute publice. E vorba de amantlâcul consumat de Irinuca Tănase cu Paul de Galați, deoarece altfel nu i se mai poate spune după ce a poftit la inima cetății lui Liviu Dragnea. Și pare să fi desfăcut centura de castitate pe care mustăciosul i-o montase fetei la intrarea în penitenciar. Fostul șef al PSD-ului suferă, dar mai are o șansă: singurul care îl iubește necondiționat și care l-a trădat cândva doar cu PRM-ul lui Vadim este Codrin Ștefănescu. Dacă și ăsta o să fugă după cine știe ce cai verzi pe rigips, Livache va avea cale liberă spre alte meleaguri. Ăștia de pe aici nu-l mai merită.

* Mesajele sexuale schimbate de Irina și gălățeanul care construiește imobile și strică ditamai casele par exagerate. Mă tem să nu fie și mâna vreunui zelos la mijloc, să le umfle, să hiperbolizeze, să pună virgulele unde trebuie și să scoată anacolutul în decor. Important mi se pare că domnișoara Tănase știe să scrie, asta pricep din acele pasaje deocheate...

* Benzina și motorina se vor re-re-scumpi de la 1 ianuarie, ca urmare a creșterii accizelor. Șoferii vor plăti, cu tot cu TVA, cu circa șapte bani în plus pe litrul de carburant, zice o știre seacă culeasă de pe agențiile de presă. Acei șapte bani din scripte se vor transforma în cel puțin un leu la pompă. Vom alimenta și vom vedea.

Citit 658 ori Ultima modificare Joi, 09 Decembrie 2021 23:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.