Polenizarea scaunului

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Nu pot vedea anumite subiecte aruncate pe tarabă decât pe post de diversiune. În ditamai criza energetică, nu doar potențialul război din Ucraina poate fi disecat la coadă la pescărie și în saloanele de coafură. E nevoie și de altceva. De pildă, în weekend, Arhivele Naționale au dat publicității un catalog de note în care-l găsim și pe tovarășul Nicolae Ceaușescu. Vaaai, nemaipomenit! Avea răposatul note așa și-așa, cum se spune în popor, ca și cum ar mai conta. Unii dintre noi - mă refer la cei care nu citesc nici măcar factura de la gaze - nu știu cine a fost Ceaușescu. Așadar, e irelevant că Nea Nicu lua nota 7 la religie și muzică.

* Nici răzmerița din USR n-are destulă carne, cum se exprimă anumiți măcelari ai limbii române utilizate la colț de stradă. Cioloș vrea să plece, dar numai în condiții de spectaculozitate crescută (mereu e nevoie de o trambulină), Barna l-ar bascula, însă n-a citit încă fișa de protecție a muncii și se teme, iar Drulă așteaptă primăvara ca să polenizeze întâiul scaun al formațiunii coborâte la zece procente. Plictisitor, vorba tenismenului rus Medvedev, la festivitatea de premiere a turneului Australian Open.

* Conform agenției DPA, Klaus Iohannis este un posibil succesor al lui Jens Stoltenberg la șefia NATO. Atunci să vezi ce comando pe schiuri își va face Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

* Bărbatul doamnei Carmen de la Sibiu (sărut mâna, distinsă doamnă, și iertare pentru deranj!) ar putea da vina tot pe PSD și în eventualitatea unor insuccese ale NATO, cu domnia sa la conducere. E cel mai simplu, iar unii chiar l-ar crede și din 2024 încolo.

* Digi 24 s-a întrebat în weekend când ar putea călători românii fără viză în SUA. Ambasadorul Andrei Muraru, cu casă și masă la Washington, n-a rămas dator și a oferit un răspuns de centură ocolitoare a subiectului: "Este un proces complex, dar suntem optimiști." Optimiști din ce motiv, care e noutatea? La fel se răspundea și acum zece ani. Mai cinstit ar fi fost ca ambasadorul să se întrebe retoric: dar cine ar mai vrea să se stabilească în Statele Unite?

Citit 834 ori Ultima modificare Duminică, 06 Februarie 2022 22:37

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.