De ce guru rupe gura (târgului)?

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* N-am prins de la început șmecheria cu Sadhguru, liderul spiritual care a strâns recent mii de români la Arenele Romane, printre care și celebrități precum Loredana Groza sau Andreea Esca. Doar să vină cu vreo reducere a facturilor la energie, cu ponturi din zona aceasta, doar așa mi-aș urni corpul la un asemenea eveniment...

* De fapt, chestiunea e chiar serioasă. Însuși ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a avut o întrevedere cu Jaggi Vasudev, acest guru indian, cunoscut sub numele de Sadhguru, fondator al mişcării "Salvează Solul", potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului de resort. Probabil că urmează să plouă, nu-mi închipui cum un guru ar putea rezolva din două mișcări și trei pocnituri din degete sistemul național de irigații.

* Poliția Română pomenește cea mai nouă încercare de furt a infractorilor cibernetici. Mai toată lumea a primit de Paști un SMS cu notificarea: "Ai primit un mesaj vocal". N-am picat în plasă, oricum mă păcălise mesajul vocal al premierului Ciucă. Poate și cel livrat de președintele Iohannis.

* Potrivit unui raport de ultimă oră, un avion prăbușit în anul 2016, având 66 de persoane la bord, a eșuat deoarece piloții fumau în cabină. Se trag și havane la cârma multor state, poate și din acest motiv ne-am putea duce în cap din punct de vedere economic. Am, totuși, impresia că ai noștri, Klaus și Nicolae, n-au asemenea vicii. Iată de ce nu mă părăsește optimismul!

* Directorul general al companiei Tesla, excentricul Elon Musk, a încheiat un acord pentru cumpărarea platformei Twitter pentru 44 de miliarde de dolari. Cu ce i-a mai rămas prin buzunare, a luat pâine. Pâine integrală. Îl rugase nevastă-sa.

* Peste 36.000 de români au ales, în prima zi a Paștilor, să participe la cel mai important eveniment social al anului, Recensământul Populației și Locuințelor. Ca să nu vă mai întrebați de ce n-a mai ajuns lumea la urgențe cu toxiinfecții alimentare.

* Zilele trecute, un șofer, aproape în comă alcoolică, gonea nebunește pe Autostrada A1. S-ar putea subînțelege că nici autostrăzile nu rezolvă o anumită problemă.

Citit 807 ori Ultima modificare Marți, 26 Aprilie 2022 23:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.