Școala de la „pregă”

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* România s-a răcorit, dar nu în sensul prevăzut în dicționarul guvernărilor post-decembriste. S-au afișat rezultatele la Bacalaureat, motiv pentru unii părinți să renunțe la cel puțin un dop de sticlă. Trăiesc și buticurile de cartier, dar și florăriile. Deh, doamna profesoară la care s-a pregătit copilul în ultimul deceniu chiar merită premiată. Școala acolo s-a făcut, la "pregă", nu e cazul să ne amăgim.

* Ieri, de Ziua Mondială a Pescuitului, i-am auzit iarăși pe ai noștri politicieni. Nu s-au mai lăudat ca de obicei, însă au încercat să ne vândă povești la fel de credibile. Puțini dintre oamenii politici de după 1989 nu pot fi considerați "de pescărie".

* Prinţul Paul al României a fost prins peste hotare, în timp ce Prințul Charles a acceptat o valiză cu un milion de euro de la un șeic din Qatar. Vremuri proaste pentru capetele aproape încoronate. Se bârfește zilele astea pe la Viscri, ceva de necrezut.

* Prințul Charles poate da vina pe noii săi vecini din satul brașovean în care s-a împroprietărit - generozitatea locului l-a făcut să aibă aderență la diverse sacoșe și sacoșele. O fi crezut că primește de la șeic o șunculiță, o pălincă, ceva, nu păcătosul de milion de euro. Uneori, nu mai știm să apreciem simbolurile, prea ne fug ochii după material.

* La revenirea acasă, David Popovici a ținut o conferință de presă în care a și trasat noi obiective: "Vreau să devin cel mai rapid din lume." Copile, riști să încurci noțiunile. Cei mai rapizi sunt ăia care au făcut și care fac afaceri cu statul. Dacă nu și-ar fi cultivat viteza, ar fi ajuns de mult pe la beci. Prin urmare, e cazul să nuanțezi: dorești să devii cel mai rapid din bazinul de înot. E altceva.

* Apropo de conferința organizată la salonul oficial de la Aeroportul Otopeni. La televizor nu s-au auzit mai deloc întrebările jurnaliștilor, ci doar câteva mormăieli interminabile. Când întrebarea ta e mai lungă decât răspunsul unui tip foarte articulat, înseamnă că n-ai făcut chiar la zi școala de jurnalism. Treci în recalificări!

Citit 899 ori Ultima modificare Luni, 27 Iunie 2022 21:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.