Amară situație!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Se fac slujbe pe câmp, în loc de sisteme de irigații, titrează Digi 24. Iar realitatea nu-i contrazice pe colegii lui Preli. În Moldova, ploaia este chemată cu rugăciuni, se întâmpla acest lucru și în anii '90. O vedeam cu ochii mei, în mediul rural. Presa, dar și așa-numiții influenceri din social-media se distrează, iar paralela paparudă - irigații este târâtă prin sportul național intitulat caterincă. De ca și cum biserica trebuie să facă irigații, nu primăriile, consiliile județene sau guvernul. Sistemul a existat, dar după îngenuncherea regimului ceaușist a fost plimbat la fier vechi. Iar acum rămânem cu bășcălia. Și cu seceta. Suntem distractivi de sare praful din noi.

* De fapt, cea mai bună dovadă că suntem croiți doar pe distrugeri vine de săptămâna trecută: câteva organizații mass-media (televiziuni, publicații online etc.) au împânzit mizerabila informație că Lacul Amara a secat. Se refereau la o baltă din județul Buzău, nu la celebra stațiune ialomițeană. Turiștii s-au panicat și și-au anulat rezervările, iar pe la adevăratul Lac Amara bate un vânt de faliment. Dar noi râdem că niște oameni sărmani imploră divinitatea să ude pământurile. Amară situație!

* Ieri de Ziua Justiției, premierul Nicolae Ciucă a încercat să marcheze momentul: "Să demonstrăm că justiția română funcționează 100 la sută pe principiile spațiului Uniunii Europene!" Și dacă ar fi așa, cu toate că suntem departe de acest standard, cu ce ne-ar ajuta, domnișoară? L-am parafrazat pe Liviu Dragnea de care a început să-mi fie dor. De fapt, îmi lipsește enorm epoca în care părea că singurul rău din acest spațiu fusese capturat și trimis la rigola istoriei.

* Un bărbat din județul Argeș a sunat la Poliție pentru că soția lui spărgea totul prin casă: femeia s-a ales cu dosar penal și amendă. Sper că apostolii egalității de șanse sunt satisfăcuți.

* Propun un subiect de ultimă oră, mi-e greu să-l analizez. Poate zilele următoare. NBC anunță că a descoperit secretul unei vieți sănătoase la bătrânețe: "Cercetătorii spun că excrementele de acum ne pot salva viața mai târziu." Astfel denumesc ei pensia?

Citit 775 ori Ultima modificare Duminică, 03 Iulie 2022 17:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.