Cum s-a făcut de râs ministrul Novak

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Ca să nu mai fie arătat cu degetul că se emoționează excesiv la rezultatele echipelor din zona Harghita și Covasna, ministrul Sportului, Eduard Novak, a aruncat o nucă în perete. A semnat un ordin de ministru inaplicabil, profund populist: ”40 la sută din sportivii unei echipe să fie români”. Iar tărășenia, care e și împotriva normelor Uniunii Europene, ar trebui aplicată încă din sezonul 2022-23, stagiune deja începută (se cheamă că un an competițional pleacă la drum din momentul încheierii celui precedent, întrucât trebuie să-ți stabilești bugetul, lotul etc.). Concluzie: omul de la Sport, secretarii de stat și consilierii săi, fiind de pază la aceeași bostănărie, suferă și de analfabetism funcțional. A încercat să ne ia ochii cu ceva. Nu, n-a reușit. Dimpotrivă, s-a făcut de râs.

* O tinerică din Kazahstan a eliminat-o pe Simona Halep din anticamera finalei de la Wimbledon, iar la conferința de presă de după s-au insinuat niște jurnaliști care au întrebat-o despre fosta ei țară, Rusia, ea fiind născută la Moscova. Se cheamă că ăia fac gazetărie sportivă. Mi-aș rupe legitimația!

* Un lider PMP vorbește pe șleau despre așa-zisa pomană făcută de Guvern consumatorilor de carburant: ”Cei 50 de bani acordați la litrul de combustibil sunt doar frecție la piciorul de lemn”. De-ar fi fost vorbitor de engleză, i-ar fi spus "monkey business"; însă ar fi riscat să intre pe teritoriul Organizației Mondiale a Sănătății, care are altceva fierbinte pe bază de "monkey".

* Psihologii și psihoterapeuții răspund la întrebările presei: de ce se ceartă partenerii în concediu? Nu poți să-l întrebi iarăși pe Iohannis care-i faza cu meditațiile, riști să nu-l mai prinzi într-o altă conferință de presă. Sau poate că ți se va retrage acreditarea pe Cotroceni. De aceea, alegi subiecte călduțe, fără sare și piper, dar care fac casă bună cu sucul gastric. Așadar, răspunde specialistul la mega-întrebarea pe care am pescuit-o ieri, din fluxul informațional: "Apar disensiunile, deoarece se creează așteptări mari atunci când oamenii rezervă o vacanță". Cu alte cuvinte, data viitoare ar fi mai util să pleci în concediu cu partenerul de viață, nu cu o persoană agățată pe Tinder.

* Un bărbat din Giurgiu a găsit pe stradă un rucsac ticsit cu bani. Într-unul dintre compartimente se aflau 37.000 de lei. Așa-mi trebuie dacă nu prea mai merg pe jos. Se îmbogățesc alții.

Citit 1092 ori Ultima modificare Vineri, 08 Iulie 2022 18:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.