Ludovic Colesterol

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Ieri, în prima zi de lucru a săptămânii, președintele Klaus Iohannis a retras titlul de "Luptător cu rol determinant" în Revoluţia din 1989 pentru aproape douăzeci de persoane. Să nu fi avut parte de un golf cum trebuie în weekend? Parcă vezi că, de nervi, va numi un premier care să guverneze cum trebuie. Doamne ferește!

* Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, a comentat ironic explicațiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, despre număratul boabelor de porumb. De ca și cum ar mai da cineva doi bani pe bancurile lui Sică Mandolină... Prefer cormoranii și "ciocălăul" decât să-i mai văd pe Orban și Cîțu încercând să reintre pe ușa care i-a aruncat definitiv din peisajul politic. Încercările lui Ludovic de a redeveni simpatic sunt precum spoturile publicitare la medicamente. N-ai cum să cânți despre "Sano Hepatic Colesterol" și să ai pretenții la cel mai râvnit trofeu al premiilor muzicale.

* Intru abrupt în subiect. O a treia femeie care apare în afișul de campanie din Spania pentru a încuraja femeile să meargă la plajă indiferent de cum arată acuză guvernul iberic că o fotografie a ei a fost folosită fără permisiune. Se voia a fi un subiect cool, dar se va ajunge în instanță. Deh, nu doar Buhnici greșește. Când vrei să fii șmecher oricum, înțelegi că nu toată lumea a îmbrățișat ipocrizia ca nouă ideologie.

* Titlu dintr-o gazetă online, care mi s-a lipit de ficat: "Medicii ne dau ponturi despre ce putem face în timpul verii, dacă avem probleme cu inima." Ponturi, ca bookmakerii, căci nu se pune problema să beneficiezi de un RMN (e doar un exemplu) după o viață întreagă de cotizații la bugetul de stat. Dacă nu te orientezi spre sistemul privat, vei pupa Rezonanța Magnetică Nucleară abia peste un an. Rece.

* S-a ajuns și aici, până mai ieri era doar o glumiță de peluză, un misoginism de duzină. Naționala feminină de fotbal a Angliei a cucerit în premieră Europeanul, iar marcatoarea golului decisiv și-a dat tricoul jos. Literalmente! Abia acum suntem la egalitate: e drept, bărbații furaseră startul. Mergeau de ceva vreme la "unghii".

Citit 1012 ori Ultima modificare Luni, 01 August 2022 17:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.