TIR(iști) și (nu) câștigi

TIR(iști) și (nu) câștigi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Agenția Națională de Integritate o acuză pe primărița de sector Clotilde Armand că se află în conflict de interese și incompatibilitate, deoarece s-a numit manager al unui proiect. Sigur e fake news pe undeva, intoxicare, manipulare și mai era un termen, parcă... Doamna Clotilde reprezintă un partid care își propune să salveze România, nu propriul buzunar, cu această poveste s-a cățărat pe acoperișul politicii dâmbovițene. Mai lăsați, nene, conspirațiile!

* Mai era și o campanie, ”Fără penali în funcții publice”, care presupunea ieșirea pe margine în eventualitatea unei spețe delicate. Se pare că li se aplică doar celor din tabăra adversă - noi am făcut regula jocului, ar fi culmea ca tot noi să avem de suferit de pe urma ei.

* Informație scurtă pe fluxul zilei de ieri: "Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române execută, marţi, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul ţării." E genul de știre pe modelul Ro-Alert: e expediată cu mult după întâmplare, Galațiul, în ciuda preocupărilor sale, având pe cer sonor de război.

* Un TIR ucrainean a făcut prăpăd într-o comună gălățeană, după ce șoferul ar fi ațipit la volan. Un altul a intrat în mașina șefului Serviciului Imigrări din Galaţi, omorându-l cu zile. Am văzut în online și alte păreri, oamenii spunând că întreaga regiune a Moldovei simte de câteva luni acest trafic haotic al vecinilor noștri. Presupun că am voie să-i fac inconștienți și că ar trebui controlați cu responsabilitate, fără să fiu considerat putinist, nu-i așa?

* S-a scumpit benzina cu aproape 1 leu într-o lună, iar motorina sare de 9 lei litrul. Așa o fi, însă nu e la fel de grav că nu se respectă egalitatea de șanse în Parlamentul României. Parol, l-am auzit eu pe președintele Iohannis, părea să fie cu adevărat măcinat de acest neajuns.

* O femeie în vârstă a fost amendată după ce a găsit un diplomat plin cu bani într-un cărucior de cumpărături de la Lidl. Bătrâna a ezitat să predea geanta și trebuie să achite o amendă penală de 4.000 de lei. Dacă în locul său s-ar fi aflat un politician, cazul ar fi ajuns în instanță, ar fi fost tărăgănat, judecătorul s-ar fi pensionat și șmena... politicianul ar fi scăpat basma curată.

 
Citit 953 ori Ultima modificare Marți, 08 Noiembrie 2022 16:41

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.