Pe-a noastră când o mai distribuiți?

Pe-a noastră când o mai distribuiți?
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* În timp ce noi slalomam printre deziluzii, o concitadină puncta doar ca elitele. O femeie care lucra ca funcționar la o bancă din Galați a scos timp de patru ani bani din conturile oamenilor. A continuat să scurgă din conturi și după ce și-a încheiat relațiile contractuale cu instituția bancară - era ca un soi de hobby. Madama ar fi reușit să fure 736.000 de lei și 365.000 de euro și deja știu ce trebuie să fac după ce termin aceste rânduri. O să-mi verific contul. N-o să las doar ANAF-ul.

* Ce neserioși sunt ecuadorienii, nene! Au luat și milioanele de dolari, le-au și bătut în țeavă qatarezilor. Astfel a început Cupa Mondială din Orientul Mijlociu, cu un meci care a dat toate așteptările peste cap: dacă un jurnalist oarecare din Marea Britanie a anunțat că partida de deschidere va fi un blat ordinar, naivii de profesie i-au luat de bună "dezvăluirea". Altfel, gazdele au o echipă modestă, o bate și Oțelul, fără să se forțeze. Dacă FIFA a devenit coruptă, și nu mă îndoiesc că joacă murdar, a lărgit întrecerea asta până la refuz: intră și femeia de serviciu pe scenă, nu doar actorii. Deși România noastră nici în aceste condiții nu mai e "distribuită"...

* Un comentator din TVR, Olaianos e numele său, a fost păstrat la vatră din cauza unui scandal sexual. Omul și-a lovit o colegă care l-ar fi hărțuit sexual. Au apărut și stenograme, doar n-o să credeți că presa ratează asemenea subiecte pufoase. Individa, angajată a departamentului Cultural de la televiziunea publică, i-ar fi dat de înțeles bietului crainic-comentator că vor răsturna lumea: "Te vreau și vreau să facem de toate." E genul de slogan electoral - o să facem și agricultură, și infrastructură, dar și relații europene.

* Sportul planetar de dat cu piciorul în chișcă e manelizat, iar așa-numitele rubrici de sport de la telejurnal (indiferent de televiziune, poate cu excepția TVR) au contribuit decisiv în transformarea acestor emisiuni în dejecții care evidențiază doar cancanul din arenă și din afara ei. De pildă, am aflat de la acești bipezi că bodyguardul lui Lewandowski, nimeni altul decât căpitanul reprezentativei de fotbal a Poloniei, este acuzat că militează cot la cot cu neonaziștii. Cine nu-l cunoaște pe Lewa nu pricepe întrebarea mea retorică: la ce-i trebuie acestui munte de om pază de corp? Deja se diluează mesajul, nu-i mai pasă nimănui că și polonezii activează la Mondialul din Qatar.

Citit 1069 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2022 15:42

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.