Ana are AMR

Ana are AMR
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

* Șeful Direcției de Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României - nu i-am reținut numele - o frige ca la ușa cortului. Academic ca formă, golănește ca fond: "Românii care s-au împrumutat la bănci și cărora le-a fost umflată rata lunară trebuie să se descurce!" Nu e ca și cum ai afirma, tributar lecțiilor din Abecedar, că Ana are mere. Deja Ana are AMR, că vine banca și-i confiscă apartamentul. Nu pricep economie, eram și eu în trecere, mamaie.

* Uraaa, am reușit! Larva gândacului de bălegar a fost autorizată ca hrană de Comisia Europeană, dar colegii din media, implicați până în gât în hrana viitorului, dau dovadă de empatie. "Ce persoane nu pot mânca această insectă" e un subtitlu șmecheresc care mută atenția în altă parte. Ca să nu stai să te crucești și cu picioarele, imediat îți este plimbată atenția la un paragraf trântit pe post de balast: larvele de gândac de bălegar nu le sunt indicate copiilor și pot provoca reacții la persoanele alergice la crustacee și la acarieni, se arată în avizul științific emis de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară. Cu alte cuvinte, nu e obligatoriu să salivezi din prima. E posibil ca minunea gastronomică să nu ți se potrivească.

* Iar mențiunea specialiștilor lu' crustaceu e teribilă. O reiau: larvele de gândac de bălegar pot provoca reacții la persoanele alergice la acarieni. Carevasăzică, există deja persoane care se îndoapă la cine romantice cu mici arahnide? Perna s-a transformat în farfurie? Planeta s-a scrântit rău de tot din cauza unora, însă tot ei își rânjesc colții că vor s-o salveze.

* În timp ce omenirea se gudură că există un motor de talia Google ca să poată întreba toate trăsnăile în limbile disponibile pe Terra, mega-compania anunță concedieri masive. Cam 6 la sută din forța de muncă globală va fi disponibilizată. Pentru că tastăm "când e solstițiul" sau "de ce îmi apar bube pe nas". Și alte nenorociri.

* Urmează o mini-vacanță pentru bugetari, întrucât Unirea Principatelor Române a fost, în primul rând, ditamai povestea birocratică. Cam de pe atunci datează dosarul cu șină, sintagmă pe care președintele Iohannis a scos-o din paradigma României Educate.

Citit 1011 ori Ultima modificare Vineri, 20 Ianuarie 2023 16:28

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de rusu teodor
    Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 08:00
    86.124.201.***
    Felicitări pentru articolele zilnice chiar dacă noi ăștia care am învățat limba rusă la școală nu prea înțelegem englezo-româna din text !
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.