* România, când nu mai are ce spune, dezgroapă evenimentele de „tristă amintire”, ca să citez din vocabularul precipitat al politicienilor. De pildă, în weekend a fost înviat la televizor cutremurul din ’77. „Au trecut 35 de ani de la…”, au anunţat cititoarele de prompter, de ca şi cum ar fi trebuit să desfacem şampania şi să dăm iama în tort. Nu-i în regulă că nămeţii sunt pe terminate, începem să ne aducem aminte de toate prostiile.
* Şi mai este ceva în neregulă cu seismul de la finele anilor ’70. Comemorăm o chestiune la care n-am pus deloc umărul, n-am ajutat cu nimic intrarea în istorie a acelui eveniment. Deci, e servită, domnilor, e luată de-a gata, nu-i a noastră!
* Crin Antonescu a declarat că va demisiona de la conducerea PNL, dacă USL nu va câştiga alegerile parlamentare. De parcă ai săi colegi de partid ar dormi în acele timpuri…
* Lucian Viziru este foarte supărat că n-a fost selectat în cursa pentru Eurovision. „România trebuie descalificată din această competiţie!”, spune actorul de muzică uşoară. Asta ne-ar mai trebui: la ce criză profundă traversăm, să nu ne mai curgă mucii pe scenă? Vizirule, unde ne bagi, tată?
* Rusia a votat ieri. Aşadar, mesajul „nu contează ce crezi, dacă nu votezi” a ajuns şi peste Nistru. Netimbrat, evident, ca orice alt produs de contrabandă.
* Mircea Radu revine la ştiri, mai exact la pupitrul jurnalului TVR, după ce are o experienţă telenovelistică la „Din dragoste”. Rămâne de văzut din dragoste pentru cine va recita în faţa camerelor de luat vederi.
* Elena Udrea a anunţat că nu va face nicio alianţă cu partidul lui Dan Diaconescu. „Nu ne-am gândit la o alianţă cu Partidul Poporului, nu pentru că aş desconsidera electoratul acestui partid, ci pentru că la Bucureşti nu avem posibilitatea de a face proiecte comune”, a afirmat fosta şefă de la Turism. Corect: horoscopul la DDTV îl face Minerva, emisiunea de seară de la OTV îl are ca gazdă pe Tudor Barbu, iar Elodia şi-a încheiat toate sezoanele.