Savanţii de la Primărie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

* Şi dacă eşti bine informat, poţi pica de prost, de dobitocul pământului. Am păţit-o din plin miercuri, când rulam cu viteză regulamentară spre casă. Citisem în ziar că Inelul de Rocadă se transformă în sens giratoriu (o idioţenie, fără discuţie!), auzisem şi la radio acest lucru, iar pe la ora 11,00 luam deja contact cu noua regulă din cea mai mare intersecţie a Galaţiului. Pe seară, după ora 17,00, am revenit în Valea Ţiglinei şi, mânat de baloturile de informaţie care-mi fuseseră servite, am oprit la intrarea în sensul giratoriu, deşi până mai ieri aveam prioritate. Săracii care se aflau deja în intersecţie opriseră şi ei, nimeni nu mai ştia nimic. Din spate, mă claxonau nişte primate cu mâinile scoase pe geam, de ca şi cum le-ar fi sufocat inteligenţa. Am călcat acceleraţia, am intrat în Inel şi i-am transmis Primăriei gândurile mele cele mai bune care rimează cu basculă. Pentru că erau şi bascule în intersecţie, d-aia!      

* Abia apoi am aflat că, şocaţi de traficul şi mai prost din zonă (băi, nene, când cele mai multe maşini vin dinspre Spitalul de Urgenţă şi Ţiglina, cum să le pui să dea prioritate?), bugetarii din instituţia lui Dumitru Nicolae au desfiinţat giratoriul. Eu (poate şi alţii) am picat de prostovan în faţa unor mamifere scăpate de sub control, iar intelectualii de pe Domnească 38 mimau savantismul. De fapt, ceva s-a încercat în ultimele zile la Galaţi: clădirea şubredă aflată vizavi de fostul cinematograf Republica a fost la un pas de a se transforma în Primărie. Păcat că nu le-a ieşit oamenilor de (ne)ştiinţă de acolo…  

* Râdeam ieri de Rovana Plumb, ministresa de la Mediu? Iat-o pe Corina Dumitrescu, jupâneasa de la Educaţie în al cărei CV scrie că-i place „înnotul” cu doi de n. Tot distinsa femeie-politician care îi va face planul lu’ fi-meu pentru măcar şase luni de zile se laudă că a terminat Chimia la secţia „reală”. Nu-i dovadă de răutate c-o scobim pe Corina şi mă simt nevoit să repet: când eşti ministrul şcolilor, trebuie să fii IMPECABIL când foloseşti limba română! Nu „inpecabil”, aşa cum poate şi Marean Vanghelie ar fi în stare să scrie. Aoleu, Victore, Ponto, băi, erai abţiguit când ai făcut lista noului Guvern?

Citit 716 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.