* Băsescu și-a scos ultimul briceag din teacă: „Există riscul să cer PDL să boicoteze referendumul.” Păi, marinare, ziceai că lumea trebuie să vină la vot, că vrei să câștigi meciul din 29 iulie, că altfel îți dai demisia, că... În limbaj fotbalistic, Traian a ales să abordeze derbiul de duminică băgând autobaza în poartă.
* Turiștii de pe litoralul românesc vor beneficia și de una mică pe timpul actualului sezon estival. La ștampilă mă refeream, profitorilor! Ca să se poată vota de oriunde la referendum, vor fi inventate 34 de secții suplimentare pe plajă. Tare, nu? La Vârful Omu n-au ajuns, zice-se, cu urna mobilă, dar până la sfârșitul săptămânii poate se rezolvă.
* Au apărut pentru prima dată perle de la examenul de admitere la Facultatea de Jurnalism București. Ele au fost, de fapt, publicate, de un profesor corector pe propriul blog, omul fiind consternat de gradul ridicat de prostie altoit de o incultură soră cu neștiința. N-am timp să râd de viitorii scriitori de la Libertatea sau Click (deși, acolo nu te angajează decât dacă ai picioarele lungi și sutienul mare), dar mi-a atras atenția următoarea bazaconie: „Viața în prim-plan e o dramă, dar ce comedie în plan larg!” Facultate de Jurnalism ziceam? Păi, ăsta merită să fie cameraman sau, mă rog, operator de imagine, ca să fiu corect politic, și nu-i trebuie decât școala profesională.
* Ministresa Mediului, Rovana Plumb, dorește achiziționarea unui aparat de zbor pentru lupta împotriva incendiilor. În primul rând, doamna Plumb trebuie să-și schimbe coafura ca să nu-i fie confundată cu o parașută pregătită de aterizare.
* Un mecanic auto a fost împușcat ieri în București, în timpul serviciului. Anul trecut la coafor, acum la service... Care va fi următoarea oprire a nelegiuiților cu armă la purtător? Să fie la sifonărie?
* Turcia fotbalistică este în stare de șoc. Se pare că Fenerbahce Istanbul, formație repartizată în același balansoar cu FC Vaslui, va pierde calificarea în Liga Campionilor la masa verde. E o ironie a sorții sau ce? Poate nu știți, dar patronul vasluienilor, Adrian Porumboiu, taman din asta a făcut milioane de euro: din agricultură, adică din masa verde!