Spălături la conştiinţa intimă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dacă-ţi iubeşti partenerul de viaţă îl laşi prin faţa blocului să dea din coadă la mişto şi să se lipească la zoaia oricui? Ia-l în casă, doar aşa-i poţi demonstra dragostea care ţi-a paralizat raţiunea! Dacă ţi-l ia careva la şuturi? N-ai inimă umană de om în tine, pupa-mi-aş redundanţa...

* Bideu, un nene parlamentar (cred că mai este, a umblat exact ca maidanezii pe la toate containerele de pe eşichierul politicii) şi-a arătat încă o dată caracterul la televizor în vreme ce comenta pe marginea subiectului cu potăile care au suprimat sughiţul unui copilaş. „Se mai întâmplă, asta este! Copilul ce căuta acolo?”, a murmurat Bideu, de ca şi cum pruncul de patru ani se aventurase în savana africană, nu într-un parc din Bucureşti. Or la cei patru ani ai săi avusese destul discernământ pentru a cumpăni - să mă joc, să nu mă joc, să am grijă la maidanezii flămânzi din zonă, să nu am? Mă iubeşte, nu mă iubeşte? Iată cât de profund gândeşte parlamentarul nostru, doar i se zice Bideu, iar bideul este locul în care te speli la conştiinţa intimă.

* Ca şi dumneavoastră, asist zilnic la o altă ipocrizie fără margini. Gurile care nu vor vărsare de sânge, dar care nu ratează ştirile de la ora 5, zic la unison că nu trebuie să ucidem patrupedele fără stăpân. OK, n-am instinct de Rîmaru, deci sunt de acord să analizez la rece. Dar ce facem cu ele? „Să fie strânse în padocuri!”, se aude de peste tot. Bun, şi ce se întâmplă cu acele padocuri, le transformăm în rezervaţii, în grădini zoologice, să vadă şi copiii copiilor noştri cum arătau mamiferele care până prin 2013 umblau în haite pe străzile patriei? Adică să le conservăm ca pe dinozauri? Că pentru asta înţeleg că vor fi cheltuite sume din bugetele locale - animalele trebuie îngrijite, hrănite, bibilite. Cum, nu facem zoo din acele padocuri? Dar ce facem, îi cultivăm pentru blană, lapte, ouă, măduvă? Creştem aşa, de-a-n boulea, nişte câini doar pentru a arăta lumii întregi cât de inimoşi suntem? Ah, ştiu. În caz că n-o să mai găsim finanţe pentru asta - că e musai să le dăm şi ajutoare de încălzire ălora cu Merţane, yachturi şi terenuri de zeci de hectare - putem aplica la FMI şi Banca Mondială pentru un nou împrumut. Să ne mai dea nişte franci pentru populaţia canină deoarece noi, românii, ne rupem cămaşa pentru prietenul omului, nu pentru omul în sine.

Citit 656 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Septembrie 2013 13:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.