Leapşa Lepşa (II)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşadar, tragi pe nări aerul de Lepşa, te păcăleşti că-i frumos la păstrăvărie, bagi două halbe de bere în centrul satului, vizavi de farmacia care se deschide doar dacă domnişoara asistentă stârneşte simpatii la „ia-mă, nene” şi ajungi la destinaţie. Nu la locaţie, băi neiubitorilor de limbă română, locaţia presupune altceva, n-am timp să vă explic, sunt fermecat pe bune de mrejele naturii şi mai ales de tupeul unora care se cred operatori în turism...

Aproape că te cazezi după ce ai intrat în curtea individului-gazdă (să decedeze itinerariile vrâncene dacă exagerez cu ceva), pe net nu se prea distinge care-i baia şi cum ieşi din cameră. O beţie de nuanţe, important este să pui botul, „să te distrezi”. Gălăţeanul care a făcut afaceri cu tablă - simt o durere de ficat numai cât mă gândesc că unii promovaseră mânăria asta la rang de business - a aruncat câteva mii de parai pe o tarla din parohia baciului vrâncean (nu visa nimeni că o leapşă submontană va căpăta strălucirea unei mine, fie ea şi de bairamix) şi s-a transformat în dealer de relaxare.

Aşa cum povesteam în episodul precedent, n-am dat cu ochii de Coasta de Azur (am văzut, în schimb, Costa del Sol), poate şi pentru că aveam prea multe restanţe indigene. Mândru că sunt născut în Micro 20, nu puteam rata Lepşa, copilul neînfiat al Oraşului Roşu, deci sunt în măsură să compar frunza Grădinii Carpaţilor din Bucovina, defileul cui s-o nimeri, căci toate sunt minunate, cu agro-chestiunea practicată la 80 de kilometri de Focşani.

A se înţelege că la Lepşa există şi situaţii fericite, doar n-o să credeţi că toată lumea aplică la fel de prost reţeta. Deranjant este că prea mulţi aprozarişti îi fac concurenţă neloială inventatorului conceptului de all-inclusive (apropo, un turc a inventat îmbuibarea după care se dau românii în vânt la Albena). Tabla care ţi-a ondulat spatele îţi înfrânează tentativa de deveni specialist HoReCa.

Va urma.

Citit 1627 ori Ultima modificare Marți, 02 Septembrie 2014 19:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.