Je suis Vaslui

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ieşim în stradă şi pentru terorismul legislativ din spaţiul carpato-danubiano-Ponta? Există oameni şi în România, nu numai la Paris, iar sărăcia din Moldova merită ample mişcări, campanii bine gândite. Je suis Vaslui, iată şi un mesaj sugestiv care-mi vine în minte numai cât mă gândesc la cocioabele care se învecinează cu Prutul.

* Şefii de stat prezenţi acum două zile în capitala Franţei par să se fi întrebat la un moment dat unde naiba e preşedintele României. Nene, nu-l văd pe Băsescu, tipul ăla chel care spune bancuri de te tăvăleşti de râs, pare să fi zis David Cameron, în vreme ce Angela Merkel s-a uitat la fel de nedumerită prin mulţime. La finalul manifestării, un alt conducător de trib european i-ar fi dat un ghiont unui coleg - frate, dar tipul ăla înalt, ăla care n-a zis nimic de când a venit, cine-i? Are figură de neamţ, dar nu poate să fie de la Berlin, că-i venită Angelica...

* Nu ştiu de ce, în contextul episodului de la sediul Charlie Hebdo, ateii mi se par fundamentalişti cu carte de muncă, în comparaţie cu cei care se închină la cel puţin un zeu. De fapt, bănuiesc ceva, însă prefer să fierb în frutifreşul propriu.

* Premierul Ponta a vorbit ieri despre câţiva fomişti din Guvernul Boc. Aş fi dorit să vă convoc la un joc de societate, să vă las plăcerea de a ghici cabinetul la care Victoraş făcuse referire. Dar ce rost ar fi avut? E surprinzător, nu-i aşa, că s-a luat de Boc, la câte guverne a avut România modernă... Ponto, de prim-ministrul Ion Ghica ai auzit, bre? Mare nesătul a fost şi ăla, de cinci ori a nimerit în funcţia asta păcătoasă.

* În weekend, la metroul bucureştean (ca şi la alte tramvaie subterane de pe continent) a avut loc acţiunea Ziua fără pantaloni, o comicărie de neînţeles. Am căutat peste tot argumentul dezvelirii de pişcoturi, însă nicio agenţie de ştiri n-a oferit informaţia completă. Aşadar, am rămas numai cu fotografii pline de viaţă şi de picioare goale, tinerii sfidând ameninţările sezonului rece. La vară, în perioada caniculei, aştept şi Ziua cu şube şi cojoace.

Citeşte şi: Binladenii nu vin cu sania

Citit 1115 ori Ultima modificare Luni, 12 Ianuarie 2015 16:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.