Îl recunoaşte Sf. Petru?

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* SRI-ul ne-a anunţat ieri că Dan Condrea nu era filat deoarece speţa Hexi Pharma nu era caz de siguranţă naţională „în sine”. Păi, dacă e aşa, Condreo, salută-l pe Dinu Patriciu din partea noastră, a oamenilor de rând, care gândesc la un loc că în viaţă e bine să întemeiezi o familie, să faci un copil şi o casă, dar şi să plantezi un copac mai departe de marginea străzii.

* Înţeleg - fără să fi pus mâna pe o declaraţie responsabilă - că nu a fost cerut testul ADN pentru cadavrul recunoscut de fosta nevastă „după haine”. Mă rog, se grăbea Sf. Petru, pregăteşte probabil vreun inventar pe lumea ailaltă. Apropo, dacă Sfântul Părinte nu-l va identifica? În văzduh nu cunosc să aibă trecere textilele.

* Au început să apară condamnările în marile cazuri de corupţie ale neamului. Ne putem simţi răzbunaţi şi protejaţi. Cum, deranjaţi? Ei, lăsaţi! După ce Liviu a luat cu suspendare, că era superofertă, ieri i-a fost servită şi lui Frunzăverde o pedeapsă de doi ani cu suspendare. Bine mai zicea vocea poporului că arestările de la televizor sunt doar spectacol... Cu toate că, la Românii au talent, în caz că m-aş angaja ca jurat, i-aş frige un X de toată frumuseţea.

* Nici fostul ministru Corneliu Dobriţoiu nu scapă de mâna păroasă a legii: un an cu suspendare în dosarul „Case pentru generali”. Aşa-i trebuie, să se potolească! La norodul vorbitor de limbă română mă refeream.

* M-am împiedicat ieri de un calendar al meciurilor de la Euro 2016: program, ore, cine cu cine, care mai de care, clasamente, faze superioare, emoţie... Şi pe verso, ce credeţi, ditamai poza cu nişte candidaţi la Consiliul Judeţean Galaţi. Iniţial crezusem că în fotografie apar alde Moţi, Săpunaru, Torje şi alţii, adică lotul selecţionat de arhicunoscutul Tat-su Puiu. Măcar ştiu pe cine o să sudui în caz că ne vor bate la scor Albania şi Elveţia.

* Simona Halep a avansat în turul al III-lea al turneului de tenis de la Roland Garros. Nu-i urez nimic, n-am contribuit la succesul ei.

Citit 640 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Mai 2016 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.