Termos captivus

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Mi-am pregătit bagajele pentru Canada, şeful statului a cam insistat vineri dimineaţă să-mi umplu paporniţele, însă mă tem că am luat o decizie pripită. Nu mai e la fel de sigură intrarea fără viză mai la deal de Statele Unite... În jargonul horeca, e o situaţie de termos captivus, dom’ preşedinte!

* Până când vom zbura spre lefurile de minimum 3.000 de dolari pe lună, căci astfel s-au exprimat site-urile româneşti de bârfă economică, rămânem la problemele tradiţionale fără rezolvare: o educatoare din judeţul Vrancea a patentat urechile de gumă, altfel nu înţeleg cum a tras ca apucata de pavilioanele unui biet copilaş şi, totuşi, nu s-a rupt nimic. Într-un film urcat pe Youtube, se şi aude cum exaltata îşi tratează clasa de preşcolari, cu invective, blesteme şi alte daruri pedagogice. Uneori, spitalul de nebuni mi se pare neîncăpător. Sau pârnaia? Hm, ce dilemă comunitară!

* Dacă astăzi vă veţi întâlni prin Bucureşti cu domnul comentator de sport Ilie Dobre, nu vă panicaţi, deoarece nu se pregăteşte să transmită de la competiţiile de street-ball sau şotron. Jurnalistul locvace şi colegii săi vor protesta vizavi de intenţia parlamentarilor de a elimina taxa radio-tv. Free Ilie Dobre!   

* Un american şi un elveţian au inventat lacătul de bicicletă care îi face pe hoţi să vomite. Pare ciudat, nu-i aşa? SkunkLock arată ca un dispozitiv de securitate obişnuit, însă ascunde o armă secretă, scrie CNN. Astfel, în interiorul dispozitivului se află un amestec de substanţe chimice nocive, care este eliberat atunci când tâlharii încearcă să-l spargă, provocându-le acestora stări de vomă şi afectându-le văzul şi respiraţia. Pfuai! Ce bine ar fi dacă inginerii ăştia şi-ar îndrepta atenţia şi spre alte bunuri, cum ar fi, de pildă, bugetul naţional al unei ţări. Vă daţi seama cât metoclopramid ar fi necesar pe la Casa Poporului?

* Un tânăr din Cluj-Napoca a fost bătut ieri pentru că a sesizat un furt din geanta unei contribuabile. L-a pus la punct chiar derbedeul care profita de neatenţia româncei. Păi, chiar aşa, n-are rost să ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala. Asta e însăşi definiţia actului politic.

Citit 505 ori Ultima modificare Duminică, 23 Octombrie 2016 16:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.