Cacofonia şi Constituţia

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Klaus Iohannis a încălcat Constituţia. Remarca nu-mi aparţine, am cules-o de pe fluxul de informaţii, ba chiar am avut nevoie de suportul total al tovarăşului Google ca să-mi dau seama dacă această concluzie este emisia unei doamne sau a unui el. Steluţa, nu Steluţă, cum bănuiam, ea este de părere că preşedintele României a intrat cu bocancii nemţeşti în debaraua legii fundamentale. Steluţa-Gustica Cătăniciu, deputat ALDE de Cluj, iată cine nu doarme, băi, ca să fim liniştiţi şi protejaţi noi, cetăţenii! Că Gustica e pe lista neagră a ANI şi, în mod normal (cum ar veni, dacă e obligatoriu să ţinem cont de legile republicii), n-ar fi avut voie să intre în Parlament, ţine de bucătăria internă a politicii dâmboviţene. Astea-s ingredientele, aşa se împachetează produsele, nu mai strâmbaţi din nas! Noi, neinformaţii de rând, avem o singură sarcină, să repetăm la infinit, eventual până în 2019, că bărbatul doamnei profesoare Carmen a lăsat urme de talpă pe Constituţie. Cam mari, ce-i drept. A, să nu omit un aspect la fel de important: Academia Română - are, n-are treabă - să pună mâna şi să omologheze cacofonia din alăturarea Gustica Cătăniciu, că are doamna deputat probleme cu ai săi colegi lingvişti din Casa Poporului!

* Habar n-am unde vrea să ajungă poporul român, însă cred că-l macină prea multe probleme. După ce a nu a rezolvat chestiunea cu tenisul, Simona Halep ajungând numărul 1 mondial înainte să-şi dea cu părerea şi ultimul său compatriot (dacă printre ai tăi nu există unanimitate, de ce să te grăbeşti, constănţeanco?), urmaşul Vitoriei Lipan face gargară pe seama lui Denis. Alibec, Denis Alibec, jucător de fotbal la FCSB, şi-a cumpărat maşină de lux, a rupt o uşă, s-a certat cu toată lumea şi a fost amendat cu 75.000 de euro, iar consumatorul de sport-rege îl face harcea-parcea. Mama lui proces-verbal, cum se zice în cartier, îl paşte pe Denis dacă va afla vreunul dintre ai săi vecini că nu şi-a plătit întreţinerea... La fotbal şi maşini ne pricepem toţi, dar la condominiu şi pauşal se lasă cu execuţii în direct.

* NASA admite că în sistemul nostru solar trebuie să mai existe un super-Pământ. Super-Pământ, în sau pe sistem? E limpede, vom fi invadaţi de manelişti. Sau manelieni.

Citit 1034 ori Ultima modificare Duminică, 15 Octombrie 2017 16:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.