* Ufologi din toate ţările uniţi-vă! Sau măcar puneţi-vă de acord cu privire la invazia care ar urma să aibă loc în luna decembrie a acestui an. Se spune că sute de nave extraterestre ar goni spre Terra cu gânduri nu tocmai paşnice, iar ţinta pare a fi Rusia. Dacă n-avem de a face cu o ştire fake, aceeaşi specialişti ai văzduhului, mulţi dintre ei cu cartea de muncă la NASA, afirmă că aşa-zisele OZN-uri ar putea fi totuşi nişte amărâţi de asteroizi. Situaţia este complexă, nu-mi găsesc ţigările, poate şi pentru că n-am fumat niciodată în viaţa de pe Pământ:
1. Planeta trebuie salvată, însă Bruce Willis este puţin ocupat, iar alţi străjeri ai galaxiei s-au transformat în oale şi scrumiere. Implicit, se va apela în altă parte, adică la Dragnea şi Tăriceanu. Primul ca primul, te prinzi că încearcă să te plimbe cu vorba de cum i se foieşte mustaţa, însă celălalt este de neclintit. O să mi-i certe Călin pe alieni de o să-i facă praf şi le va promite să nu mai treacă în viaţa lui pe la ei acasă. Doamne ajută!
2. Să nu le fie cu supărare angajaţilor NASA, dar am văzut extratereştri şi în alţi ani, fix în decembrie. Nu li se vedea capul, mă rog era ceva stufos, aveau un miros specific, iar coada era kilometrică. Om-cu-brad li se mai zice, însă mereu ne împiedicăm de ei în luna cadourilor venite din cer.
3. Ştefan Hruşcă, Fuego şi Ştefan Bănică Jr. vor iniţia o petiţie pentru amânarea invaziei marţienilor, luna decembrie fiind deja rezervată de alţi invadatori. De cei trei colindători deja pomeniţi.
4. În 2016, tot prin preajma sărbătorilor de iarnă, fost-am invadaţi de autobuzele cu alegători ai lui Daddy Dragnea, apoi de oamenii săi din linia întâi, adică alde Grindeanu, Iordache, Olguţa etc. E ceva bizar la mijloc, începe să le placă ultima lună din an...
5. Premierul Tudose s-ar putea implica în conţinutul acestei informaţii care circulă pe mai toate agenţiile de presă. Nu-s nave extraterestre, ci navete, boss!
6. I-aş întreba pe cei de la NASA cum au ajuns la concluzia că fiinţele venite din exterior n-au gânduri tocmai paşnice. Mi-e greu să cred că există Codrini Ştefăneşti şi prin alte colţuri ale Universului.