Căluşarul Cisiordache

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Mi-e tot mai clar că am îmbătrânit, altfel cum să pricep non-performanţa televiziunii de stat perpendicular de a ignora Mondialul de handbal din Germania? Parlamentul a umflat bugetul instituţiei de pe Calea Dorobanţilor (la fel s-a întâmplat cu radioul public), iar bugetofagii îmi transmit campionatul de fotbal din Portugalia. Ca să nu-mi aduc aminte că pe doamna Eugenia Vodă o difuzează tot sâmbăta noaptea, de la 3 la 4, la concurenţă cu materialele de pe posturile de carne vie.

* Târgul de Crăciun din Piaţa Victoriei, un anus contra naturii, a fost anulat, după ce protestatarii i-au fugărit pe meşterii populari pregătiţi să-şi monteze magherniţele şi alambicurile. Primăriţa Bucureştilor, Gabriela Firea, s-a arătat deranjată de context şi a afirmat, printre altele: "Constat că, de astăzi, putem marca începutul unei perioade în care Constituţia României şi legile ţării sunt călcate în picioare fără ca instituţiile centrale ale statului să reacţioneze. Acesta este începutul anarhiei". Înseamnă că ne uităm la filme diferite, madam, iar cea care se implică emoţional la telenovele de Bollywood nu poate fi decât nevasta lui Pandele. Vorbeşti despre încălcarea legilor într-o perioadă în care nen-tu Iordache dansează căluşarii pe pachetul de norme din Justiţie? Despre ce vorbim, ca să-l parafrazez pe acelaşi Cisiordache...

* În vreme ce la noi se puneau tarabele în drum, doar ca să nu mai aibă proştii unde vocifera, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a îmbunătăţit ratingul de ţară al Bulgariei, de la "BB plus" până la "BBB minus", ca urmare a îmbunătăţirii indicatorilor externi, creşterii exporturilor şi a economiilor populaţiei. E posibil ca alde ceafă generoasă de la sud de Dunăre să nu aibă stat paralel, d-aia le merge bine.

* Aflat în Bangladesh, Papa Francisc a reuşit o metaforă de concurs: Bârfa este un fel de terorist, aşadar vă recomand să vă muşcaţi limba. Bine că nu suntem mai catolici decât cardinalii, altfel am asista la închiderea tuturor televiziunilor de ştiri de pe la noi.

* O româncă, Loredana Toma, a cucerit sâmbătă trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere din California. Cum o fi făcut rost de viză, se tot întreabă Dragnea?

Citit 748 ori Ultima modificare Duminică, 03 Decembrie 2017 17:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.