Ascunzătoare de arme Hamas, în Bulgaria

Joi, 04 Aprilie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O presupusă ascunzătoare de arme a Hamas a fost descoperită în Bulgaria, în cadrul unei anchete germane asupra a patru membri ai mişcării islamiste palestiniene, bănuiţi de planificarea unor atentate contra unor obiective evreieşti din Europa, a indicat joi o sursă judiciară, citată de agenţia France Presse. Potrivit Der Spiegel, Poliţia germană descoperise în telefonul mobil al unuia dintre suspecţi fotografii cu mai multe pistoale, încărcătoare şi muniţie, precum şi pie ...
Armata israeliană a anunţat luni că 600 de militari ai săi au fost ucişi de la începutul războiului cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, pe 7 octombrie 2023, relatează AFP. Dintre soldații israelieni, cel puţin 256 au fost ucişi în Fâşia Gaza din 27 octombrie, data la care a început operaţiunea militară terestră lansată ca represalii la atacul comis de Hamas în comunităţile din sudul Israelului, potrivit unui bilanţ realizat de AFP, pe baza datelor ...

„Oamenii mor pentru o conservă cu ton”

Miercuri, 27 Martie 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Sudul Fâșiei Gaza a fost în noaptea de marți spre miercuri scena unor intense bombardamente israeliene, în pofida presiunilor internaționale pentru o "încetare imediată a focului" în acest teritoriu palestinian, amenințat nu numai de lupte, ci și de foamete, transmite France Presse. Disperarea palestinienilor rămași fără mâncare a făcut ca unii dintre ei să moară în timp ce încearcă să recupereze din mare alimente parașutate sau în busculade în timp ce se luptă să pun ...

Armata israeliană s-a retras din spitalul Al-Shifa

Luni, 01 Aprilie 2024 13:04 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlată de Hamas, a afirmat luni că armata israeliană şi-a retras tancurile de la spitalul Al-Shifa, cel mai mare din teritoriul palestinian asediat, unde au fost descoperite ulterior zeci de cadavre, transmite AFP. Armata israeliană, care a lansat acum două săptămâni o operaţiune militară împotriva acestui complex spitalicesc din oraşul Gaza, în nordul enclavei, nu a confirmat deocamdată retragerea. Un jurnalist al AFP şi martori de ...
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat luni, la Amman, că la nivel internaţional există un consens tot mai mare pentru a transmite Israelului că este necesară o încetare a focului în Fâşia Gaza şi că un asalt împotriva oraşului Rafah, din sudul enclavei palestiniene, ar cauza un dezastru umanitar, relatează AFP. "'Văd un consens în SUA, în Uniunea Europeană, fără a mai menţiona, evident, lumea musulmană, de a le spune israelienilor că orice invazie terestr ...
Ministrul Apărării israelian, Yoav Gallant, a declarat, în timpul unei vizite oficiale la Washington, că Israelul nu are dreptul moral de a opri războiul din Fâşia Gaza şi a adăugat că ţara sa va lupta "pretutindeni" cu gruparea islamistă palestiniană Hamas, informează EFE. "Nu avem niciun drept moral să oprim războiul, cât mai sunt ostatici ţinuţi în Gaza", a afirmat oficialul citat, în declaraţii distribuite de Ministerul Apărării al Israelului. "Vom acţiona împotriv ...
Forţele de apărare israeliene (IDF) au reţinut sute de combatanţi ai grupărilor Hamas şi Jihadul Islamic, inclusiv un număr de responsabili de securitate şi comandanţi militari, în timpul raidului lor extins în principalul spital din Gaza, Al Shifa, a declarat principalul purtător de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, citat vineri de Reuters. Trupele israeliene au intrat în Spitalul Al Shifa din oraşul Gaza la primele ore ale dimineţii de luni şi au scot ...

"Memoria scurtă" a aliaților Israelului

Duminică, 17 Martie 2024 18:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că aliaţii Israelului au memorie scurtă în ceea ce priveşte atacul comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie 2023 asupra ţării sale şi că Israelul va merge mai departe cu ofensiva sa din Fâşia Gaza, în pofida presiunii internaţionale în creştere, transmite Reuters, citată de Aherpres."Prietenilor noştri din comunitatea internaţională le spun: aveţi memoria chiar atât de scurtă? Atât de repede aţi uita ...

Israel și Hamas, departe de un acord de armistițiu

Marți, 12 Martie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas nu sunt aproape de a ajunge la un acord privind un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor, a declarat marţi Majed al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, ţară care mediază negocierile, relatează AFP, citată de Agerpres. "Nu suntem aproape de un acord, ceea ce înseamnă că nu vedem cele două părţi îndreptându-se către un limbaj care ar putea rezolva actualul diferend cu privire la ...
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a declarat miercuri că va continua negocierile prin mediatori, până se va ajunge la un acord cu Israelul de încetare a focului, informează DPA. "Mişcarea va continua să negocieze prin fraţii ei mediatori pentru a se ajunge la o înţelegere care să îndeplinească cerinţele şi interesele poporului nostru", a declarat Hamas, într-un comunicat. Hamas a mai spus că dă dovadă de "flexibilitatea" necesară pentru a ajunge la un acord care necesi ...
Pagina 5 din 13