Cu presa-n gât – atunci şi acum

Cu presa-n gât – atunci şi acum
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 1930: „Oare cine a afundat cuvântul în mucegaiu?” *

„Tonomate”, adică oameni plătiţi de grupuri de interese – i-a poreclit  preşedintele Băsescu pe unii dintre ziariştii care l-au atacat. „Moguli” – aşa i-a „alintat” acelaşi personaj pe patronii unor trusturi de presă care încearcă să scape de preşedintele României.

Pentru mulţi politicieni, ziariştii sunt buni în general atunci când îi laudă şi nepricepuţi ori plătiţi de duşmani atunci când îi critică. Mulţi politicieni au încercat deci în ultimii ani să pună şaua pe presă, să inventeze o Lege a presei care să-i limiteze libertatea de exprimare…

Nu este o noutate! Iată, de exemplu (şi tot la vreme de criză mondială, în 1930), când existau ziare independente, dar şi susţinătoare pe faţă ale puterii şi ale opoziţiei, s-a încercat un lucru asemănător. Ziarul gălăţean de opoziţie „Voinţa liberală” (director fiind avocatul Emil Codreanu)  ataca vehement şi în limbaj colorat, duminică, 5 ianuarie, propunerea unui Legi a presei făcute de ţărănişti, naţional-ţărăniştii fiind la putere.

„Fără nici o pudoare întocmai ca femeile pierdute ce-şi dau fusta peste cap şi şueră înjurături grosolane, naţional-ţărăniştii agăţaţi de fotoliile ministeriale lansează mereu alte sfidări. (…) Presa nu e la înălţimea datoriei, afirmă demagogii. (…) Oare cine a coborât scrisul în noroiu, oare cine a afundat cuvântul în mucegaiu, oare cine a prefăcut discreţia în urlete desgustătoare”? Ziarul dădea vina pe cei din PNŢ.

Ziarul ataca însă în acelaşi număr şi publicaţia unei aripi liberale desprinse din PNL de curând (13 iunie 1929): „La Galaţi continuă să apară fiţuica Tribuna liberală, care cu o îndrăzneală necunoscută decât cinicilor, se intitulează «organ al partidului naţional liberal din [judeţul]  Covurlui» şi pretinde că vorbeşte în numele acestui partid”.

Unul dintre cei doi proprietari ai „fiţuicii” era însă Ştefan H. Ştefan, proprietar de case cu chiriaşi, acţionar la fabrica de curent electric a Primăriei, cunoscut om politic.

Citit 1312 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.