Şcoli pentru care Primăria vrea fonduri europene

Şcoli pentru care Primăria vrea fonduri europene
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Administraţia locală a depus proiecte în valoare de peste 45 de milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale din municipiul Galaţi. Informaţia a fost făcută publică ieri, la conferinţa de lansare proiectului "Anvelopare unităţi de învăţământ - Şcoala Gimnazială Nr. 22 din municipiul Galaţi".

Contractul de finanţare pentru anveloparea Şcolii Nr. 22 a fost semnat de Primăria municipiului Galaţi şi de Ministerul Dezvoltării Regionale acum o lună, dar, conform declaraţiilor oficiale, lucrările au început deja din luna mai şi ar trebui să fie gata în iunie 2018. Autorităţile au primit promisiunea constructorului, asocierea Moviland Met SRL - Muşat SRL - Proconstrid SRL, că în februarie anul viitor, în vacanţa de iarnă a elevilor, lucrările vor fi finalizate. Este vorba, în primul rând, despre izolarea termică a pereţilor exteriori după execuţia lucrărilor de reparaţii la faţade, izolarea termică a pardoselii de la parter şi a planşeului peste subsol, termoizolarea planşeului peste ultimul nivel, montarea unei centrale termice şi instalarea a 40 panouri fotovoltaice de 250 W fiecare, cu o putere instalată de circa 10 kWp, de reabilitarea reţelei electrice şi a trotuarului din jurul construcţiei.

"Este o şcoală veche, din 1971, care avea nevoie de îmbunătăţiri. Acest proiect a venit în întâmpinarea nevoilor noastre", a declarat Simona Maravela, profesor la Şcoala Nr. 22.

Pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor în care învaţă cei 857 de elevi ai şcolii, potrivit managerului de proiect, Costel Hanţă, "factura de energie pe care Primăria o va plăti pentru aceste imobile publice avelopate se reduce la mai mult de jumătate".

Valoarea totală eligibilă a contractului este de 2.767.614 lei cu TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată reprezintă 2.352.472 lei cu TVA.

Încă 11 instituţii de învăţământ

Şcoala Nr. 22 nu este singura care beneficiază de anvelopare cu fonduri europene. De aceleaşi lucrări beneficiază, în prezent, şi Şcoala Gimnazială Nr. 3, unde contractul de finanţare se ridică la 2.915.211 de lei. Îşi aşteaptă rândul la anvelopare Şcoala Gimnazială "Iulia Haşdeu", proiectul, în valoare de 2.910.142 de lei, fiind în etapa de precontractare.

Conform situaţiei prezentate de municipalitate, au fost depuse şi se află în etapa de evaluare proiectele pentru anveloparea: Liceului Tehnologic "Anghel Saligny" - 2.071.537 lei, a Liceului Teoretic "Dunărea" - 2.076.066 de lei, a Şcolii Gimnaziale Nr. 17 - 2.318.125 de lei şi a Şcolii Gimnaziale "Gheorghe Munteanu" - 2.088.858 de lei.

De asemenea, Primăria a solicitat bani europeni pentru realizarea unui corp nou la Şcoala Gimnazială "Dan Barbilian", proiect în valoare de 12.040.440 de lei.

Luna aceasta a fost depus un proiect de modernizare şi reabilitare a Şcoalii Gimnazială Nr. 28, în valoare de 13.580.553 de lei. Conform Primăriei, se află în etapa de evaluare tehnică şi financiară proiectele de modernizare şi reabilitare a Şcolii Gimnaziale "Mihail Sadoveanu" - 12.115.215 de lei, şi de reabilitare şi modernizare a Şcolii Gimnaziale Nr. 33 - 6.691.702 de lei. Şi se află în etapa de verificare a conformităţii administrative şi eligibilităţii proiectele de modernizare şi reabilitare a Şcolii Gimnaziale "Grigore Teologul" - 4.927.970 de lei şi a Şcolii Gimnaziale "Ştefan cel Mare" - 9.976.351 de lei.

Citit 2959 ori Ultima modificare Marți, 31 Iulie 2018 21:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.