Monumentul de pe strada Brăilei pentru eroii din Afganistan, construit fără avize

Monumentul de pe strada Brăilei pentru eroii din Afganistan, construit fără avize
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Monumentul nu are nicio autorizaţie, niciun aviz, nimic”, susţin cei din Primărie * „Dacă autorităţile vin şi ridică acum această problemă, oare ce au căutat la dezvelirea monumentului?”, este replica realizatorilor monumentului, Asociaţia Cavalerilor Cruciaţi Dunărea de Jos *

Monumentul dezvelit recent pe strada Brăilei în cinstea celor trei eroi căzuţi la datorie pe frontul din Afganistan, sublocotenenţii post-mortem Narcis Şonei, Ionuţ Cosmin Sandu şi Marius Claudiu Covrig, naşte dispute între autorităţile locale şi cei care l-au ridicat.

Dincolo de intenţiile lăudabile ale iniţiatorilor şi realizatorilor monumentului, de a cinsti memoria eroilor căzuţi la datorie, am aflat că edificiul nu are niciun fel de autorizaţie din partea Primăriei Galaţi, nici certificat de urbanism sau plan de încadrare zonală şi nici avizul Comisiei Naţionale pentru Monumentele de For Public de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Ceea ce înseamnă că a fost construit ilegal.

Pe de altă parte, reprezentanţi ai autorităţilor locale nu au avut nicio problemă în a se afişa la dezvelirea monumentului, primarul Dumitru Nicolae ţinând chiar un discurs. În condiţiile în care, cel mai probabil, cu toţii ştiau clar că necesarele autorizaţii nu există.

Ce reprezintă monumentul

Pentru a afla cum s-a ajuns la construcţia şi amplasarea acestui monument am apelat la cei care l-au finanţat şi realizat. Este vorba despre Asociaţia Cavalerilor Cruciaţi Dunărea de Jos, purtători ai Ordinului Sf. Ioan, cunoscuţi şi sub denumirea de Cavaleri de Malta.

Preşedintele asociaţiei, Florin Melinte, spune că realizarea monumentului a fost făcută de asociaţia pe care o reprezintă, după un concept al arhitectului gălăţean Sergiu Porumboiu.

„Noi am întruchipat cele trei coloane ca fiind cei trei bravi eroi căzuţi în Afganistan. Sunt cele trei coloane clasice, în stilurile doric, ionic şi corintic. Fiecare înseamnă câte ceva prin personalitatea sa”, a explicat Florin Melinte.

Întrebat dacă nu cumva ridicarea monumentului înainte de retragerea trupelor româneşti din Afganistan înseamnă o dorinţă a tuturor să nu mai existe şi alte victime omeneşti, preşedintele cavalerilor gălăţeni a spus că asociaţia pe care o conduce militează pentru pace, dar, în acelaşi timp, respectă obligaţiile internaţionale ale statului român.

„Acest monument poartă şi un mesaj către autorităţi, prin care dorinţa noastră este, pe de o parte, să fie cât mai puţine victime acolo unde este necesară prezenţa trupelor româneşti, şi, pe de altă parte, în măsura în care este posibil, cât mai puţină implicare în zone de conflict. Înţelegem însă foarte clar că România şi-a asumat o serie de datorii faţă de NATO”, a mai spus Florin Melinte.

Şi dacă, totuşi, Doamne-fereşte!, vor mai muri gălăţeni în Afganistan? „Dacă se va mai întâmpla acest lucru, va fi un lucru regretabil şi cred că vom mări galeria eroilor. Acest monument nu va suferi modificări. Sperăm ca şi autorităţile să se implice”, a explicat preşedintele Asociaţiei.

„Noi am intenţionat să trezim un pic interesul, atât al gălăţeanului, cât şi al autorităţilor locale pentru lucrurile care ar trebui să ne preocupe. Până la urmă, copiii aceştia (cei trei eroi, n.r.) au scris o pagină de istorie, aşa cum bunicii, străbunicii noştri sau personalităţi ale istoriei române au participat cu jertfa lor la a aduce ceva pozitiv ţării, patriei… În acest moment, lumea nu mai este preocupată de asemenea valori. Noi vrem ca nu cumva peste câţiva ani noţiunile de patrie şi de ţară să fie uitate”, a adăugat şi vicepreşedintele Asociaţiei Cavalerilor Cruciaţi Dunărea de Jos, Mircea Istrate.

Unde sunt autorizaţiile şi avizele?

Veştile proaste în legătură cu monumentul aflat în discuţie vin de la Primăria Galaţi şi de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural (DCCPNC) Galaţi.

„Monumentul nu are nicio autorizaţie, niciun aviz, nimic. Ne-am sesizat şi noi în legătură cu această problemă, urmează să depistăm autorii, pe cei care l-au ridicat să dea explicaţii. Le vom cere intrarea în legalitate, altfel vor suferi consecinţele legii, care înseamnă amendă cuprinsă între 1000 de lei şi 100.000 de lei”, ne-a declarat telefonic Ionel Ardean, director al Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Galaţi.

În ce priveşte „autorii”, dacă acest text nu îl lămureşte, îi sugerăm domnului Ardean să îl întrebe chiar pe primarul Dumitru Nicolae, cel care a participat, alături de cavalerii cruciaţi, la dezvelirea monumentului. Oricum, realizatorii edificiului trebuie să mai obţină un aviz şi din partea Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.

„Şi pentru realizare, şi pentru amplasare, există o comisie naţională care analizează cererea din punct de vedere estetic şi urbanistic. Primăria sau oricine vrea să execute şi să amplaseze pe domeniul public un astfel de monument are nevoie de acest aviz”.

„Am observat şi noi monumentul şi am înaintat chiar o solicitare scrisă Primăriei prin care le cerem să ne pună la dispoziţie avizul estetic şi urbanistic din partea Comisiei Naţionale pentru Monumente de For Public. Neştiind cine este autorul, am făcut cererea către Primărie pentru că e amplasat pe domeniul public”, a declarat Bianca Aburel, director adjunct în cadrul DCCPNC Galaţi, cea care îi ţine locul lui Sergiu Dumitrescu, cât timp acesta se află în concediu medical.

Dacă nu au avizul, cei care au amplasat monumentul riscă o amendă de la 10.000 la 20.000 de lei, potrivit legii.

Explicaţiile cavalerilor

„Noi, de fapt, am făcut acest monument pentru şi împreună cu Asociaţia Cultul Eroilor şi Asociaţia Veteranilor de Război. Probabil că ei trebuia să se ocupe de aceste aspecte, de avize. Noi nu încercăm acum să ne delimităm, nici vorbă”.

„Eu îmi iau o mică răspundere pe chestiunea asta, întrucât mi-aţi semnalat acest fapt şi, împreună cu ceilalţi membri ai asociaţiei, să încercăm găsim formele prin care să rezolvăm problema. Probabil a fost o mică scăpare pe care o regretăm”, a declarat Florin Melinte, referindu-se atât la lipsa avizelor de la Primărie, cât şi la cele de la minister.

Colegul său de asociaţie a contraatacat însă pe frontul autorităţilor locale. „Dacă autorităţile vin şi ridică acum această problemă, oare ce au căutat la dezvelirea monumentului? Au dorit un capital de imagine? Cineva a venit să taie o panglică?”, a completat Mircea Istrate.

Una peste alta, este clar că avem de a face cu ridicarea unui monument fără avize, adică ilegal, în ciuda bunelor intenţii ale realizatorilor şi investitorilor.

Estetica monumentului este, de asemenea, un alt subiect de discuţie, însă, nefiind specialişti în domeniu, îi lăsăm pe cei din Comisia Naţională pentru Monumente de For Public să se pronunţe în momentul în care vor fi solicitaţi.

Precizare importantă în cazul unui subiect sensibil

Subiectul este unul destul de sensibil, având în vedere că tratează un monument care cinsteşte nişte eroi gălăţeni morţi la datorie, astfel că trebuie precizat din capul locului că demersul nostru jurnalistic nu are în vedere decât aspectele tehnice care ţin de edificiul cu pricina.

Nu punem la îndoială nicio clipă necesitatea comemorării celor care au murit pentru patrie, ci este vorba doar despre respectarea legii, lucru pe care cu siguranţă şi l-ar fi dorit şi cei trei eroi în ţara pentru care şi-au dat viaţa.

Comentarii foto:

1 - Oamenii încă sunt nedumeriţi în ceea ce priveşte acest nou monument din Galaţi

2 - La inaugurarea monumentului au participat, umăr lângă umăr, cavalerii cruciaţi şi autorităţile locale

Citit 2959 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.