Judeţul, ca un vis urât şi blocat

Judeţul, ca un vis urât şi blocat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Bălăşeşti - Izolaţi între dealuri *

Situaţia comunei Bălăşeşti nu se schimbase cu nimic faţă de ziua de miercuri. Izolare totală. Încercarea de a sparge „blocada” cu un tractor a eşuat. Vehiculul a rămas captiv între nămeţi.

„Noi avem o porţiune de un kilometru, între dealuri, şi acolo avem mereu probleme iarna. Am făcut o adresă şi, dacă nu venea zăpada peste noi, am fi adus parazăpezi. Dar sunt sigur că şi cu ele ne-am fi blocat”.

„Tractorul pe care l-am trimis la deszăpezire a rămas înfundat la Tutova. Fără freze nu putem face nimic. Am trimis oamenii pe la bătrânii din sat să îi ajute în caz că au nevoie de ceva. Ne descurcăm cum putem”, ne-a declarat viceprimarul comunei Bălăşeşti, Matei Paul Cezar.

Băneasa - Roşcaniul, neputincios

Primarul comunei Băneasa, Ion Romeu, căuta ieri o soluţie pentru deblocarea satului Roşcani. Dacă în Băneasa se putea ajunge pe la Bujoru-Bereşti, Roşcaniul, un sat adiacent al comunei, era ca şi miercuri, rupt de lume şi fără pâine.

„Un buldozer a rămas în zăpadă. Ne trebuie o freză. Am vorbit la Drumuri Naţionale, dar nu au cum să ajungă la noi. Poate la noapte se va putea trimite o freză”, ne-a declarat primarul neputincios. 

Cerţeşti - deszăpezirea, pe umerii unei femei

Să mai spună vreun misogin că femeile nu se descurcă în situaţii limită! În comuna Cerţeşti toate necazurile provocate de codul galben au trebuit rezolvate de o femeie, secretarul comunei, Mirela Lungu, şi, desigur, de comitetul comunal pentru situaţii de urgenţă.

Despre situaţia specială din localitate am aflat atunci când l-am contactat telefonic pe primarul Cerţeştilor, Gheorghe Cărăuşu. Primarul ne-a explicat că timp de trei zile a fost blocat în zăpezi la Bucureşti.

Ieri, la amiază, abia reuşise să iasă din Capitală şi avea cale lungă de străbătut până acasă. Pentru că viceprimarul se află în spital, primarul a ţinut legătura în permanenţă cu secretarul Mirela Lungu, prin telefon.

Gheorghe Cărăuşu ştia că localitatea pe care o conduce este blocată, şi ce măsuri s-au luat în lipsa lui, dar i s-a părut mai corect să discutăm  cu cea care a rămas direct responsabilă de soarta comunei, dna Mirela Lungu. Secretarul comunei ne-a răspuns la primul apel şi ne-a raportat situaţia:

„Aşteptăm freza care a plecat de la Tecuci spre Corod, Drăguşeni, şi Smulţi. La noapte probabil că va ajunge şi la noi. Apoi, pe la Valea Mărului se va întoarce la Tecuci”.

„În caz de urgenţă, din Cerţeşti s-ar putea ieşi doar cu un tractor, pe la Corod. Avem pâine, apă, alimente, curent, căile de comunicaţie sunt funcţionale”, ne-a declarat Mirela Lungu, care recunoaşte că a avut de trecut o probă de foc.

Cuca - primăria, mamă şi tată pentru sinistraţi

Rămasă singură pe lume, între nămeţi, comuna Cuca încerca să salveze freza „eşuată” în zăpadă la kilometrul doi al localităţii. Primarul comunei, Gheorghe Negrea, avea grijă şi de sinistraţii adăpostiţi miercuri dimineaţă.

Este vorba de doi braşoveni, zece gălăţeni şi o persoană din Băleni, care au rămas blocaţi marţi noaptea pe ruta Scânteieşti – Cuca, pentru că s-a defectat o freză.

Cum nu au avut posibilitatea de a părăsi localitatea, sinistraţii zăpezii au fost cazaţi pe la oameni acasă şi la asociaţia agricolă.

Freza de la kilometrul 2

„Nu s-a reuşit încă străpungerea blocajului provocat de freza defectată la kilomentrul 2. Deşi am asigurat de la Primărie uleiul necesar, utilajul tot nu a pornit. Nu avem nicio legătură cu lumea”.

„Dacă reuşim să scoatem freza din zăpadă, ea va pleca spre Galaţi, nu se întoarce să ne dezăpezească pe noi. Avem pâine, avem apă, electricitate, dar ne facem griji pentru că avem o gravidă cu sarcina avansată. Sperăm să ieşim cu bine din această situaţie”, ne-a declarat primarul Negrea.

Smulţi - fără pâine de două zile

„Suntem blocaţi”, ne-a descris, în două cuvinte, primarul comunei Smulţi Costică Gafton, situaţia din localitate. Potrivit lui Gafton, la intrările în localitate, pe porţiuni de 50-60 de metri, zăpada viscolită de vânt depăşea un metru înălţime, iar în zona Crăieşti, şoseaua era complet astupată.

Primarul aştepta la fel ca şi conducătorii localităţilor vecine, freza: „Pâine nu mai avem în comună de două zile. Aşteptăm freza care a plecat de la Tecuci. În caz de urgenţă medicală, am avea un tractor performant care ar putea să treacă prin zăpadă şi să iasă din localitate”.

„Şi eu, şi viceprimarul am fost înzăpeziţi lângă Târgu Bujor. Am plecat dimineaţă, la 9 şi am ajuns la 3 noaptea înapoi în comună”, ne-a declarat primarul.

Citit 1029 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.