VOCEA SPECIALISTULUI: Ce arbori ar trebui plantaţi la Galaţi şi cum ar trebui ei îngrijiţi
Foto: Iulia Kelt

VOCEA SPECIALISTULUI: Ce arbori ar trebui plantaţi la Galaţi şi cum ar trebui ei îngrijiţi
Cum trebuie reînnoit şi întreţinut spaţiul verde din Galaţi. Importanţa arborilor în mediul urban
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

În contextul actual, în care ni se usucă copacii, pe mai toate arterele principale din oraş, singura soluţie, conform declaraţiilor conducerii Gărzii de Mediu, fiind eliminarea lor, în vederea plantării unora noi, am cerut un punct de vedere al unui specialist, în ceea ce priveşte întreţinerea lor corespunzătoare.

Arborii ne aduc beneficii multiple, având capacitatea de a absorbi substanţele poluante, de a împiedica supraîncălzirea, de a reduce poluarea fonică şi, nu în ultimul rând, de a ne spori starea de bine, prin diminuarea stresului. De asemenea, contribuie la nevoile estetice ale oricărui mediu urban, având un important rol decorativ.

Având în vedere cele enumerate, interesul autorităţilor pentru a menţine în echilibru natura şi dezvoltarea socio-economică, prin plantare şi toaletare adecvată, ar trebui să fie unul ridicat, fiind foarte importantă consultarea între specialişti, de fiecare dată când sunt luate decizii pentru îmbunătăţirea spaţiului verde urban. Cei mai mulţi oameni manifestă un ataşament puternic faţă de lumea naturală, chiar dacă uneori vag conştientizat, fapt confirmat de psihologia socială. De aceea, fenomenul din ultima perioadă, de convertire a spaţiilor verzi în suprafeţe ocupate de construcţii, ar trebui stopat, iar respectul pentru natură, ar trebui să fie mult mai mare, fapt confirmat şi de şeful secţiei Grădinii Botanice, Paul Lupoae. “Ca să putem avea un spaţiu verde civilizat, avem nevoie de un respect mult mai mare pentru natură. Iar, respectul nu înseamnă altceva decât întreţinere. Nu poţi să plantezi ceva şi să nu te mai interesezi niciodată”, ne-a declarat Paul Lupoae.

Recomandări pentru îmbunătăţirea spaţiului verde

Şeful secţiei Grădinii Botanice ne-a oferit, la solicitarea noastră, nişte indicaţii cu privire la introducerea unor specii de arbori noi, care se pretează la mediul urban, pe lângă speciile autohtone existente, subliniind importanţa îngrijirii lor corespunzătoare.

“Putem sugera celor care se ocupă de plantări introducerea unor specii noi, care nu au mai fost plantate în zonă. Ca o listă la prima vedere şi care eu zic că ar merita, ar putea fi paltinul de câmp (Acer Platanoides), care se comportă foarte bine, paltinul de munte (Acer Pseudoplatanus), surprinzător, pentru că este de munte, dar se adaptează foarte bine în zona noastră si se dezvoltă chiar frumos. Printre alte specii, ar putea fi, dintre oleacee, frasinul (Fraxinus Excelsior), o specie care se poate preta în zona noastră, adaptându-se destul de bine şi, în ultima vreme, am văzut şi cireşul păsăresc (Cerasus avium), care primăvara, când înfloreşte, este o splendoare. Specia trebuie să fie decorativă, prin frunziş, prin flori, prin port.”

În ceea ce priveşte îngrijirea lor, aceasta ar trebui să reprezinte o prioritate, întrucât o infrastructură verde intactă este extrem de importantă pentru calitatea vieţii locuitorilor. Toaletarea ar trebui realizată corespunzător, în caz contrar, putând crea deteriorări care să dureze întreaga viaţă a arborelui, iar, periodic, arborii ar trebui să primească îngrăşăminte, sursa de hrană din oraş fiind mai redusă.

“Într-un oraş, în general, arborii, arbuştii au anumite cerinţe. În condiţii de oraş, sursa de hrană este mai redusă. Acesta e motivul pentru care trebuie să se dea îngrăşăminte şi pentru care, anterior plantării, trebuie să se aducă suficient pământ vegetal.

În zona Galaţiului, predomină stratul de loess, acel pământ galben, care nu este bun pentru plante, din două motive: în primul rând, când are multă apă, se comportă ca un burete, înmagazinează apa şi o ţine acolo, iar, în al doilea rând, dacă este uscat, se comportă ca un praf. Toaletarea trebuie să se facă anual. Sunt zone ale Galaţiului în care arborii nu au fost toaletaţi niciodată. Orice intervenţie care se face atât de târziu, este sortită eşecului”, ne-a declarat Paul Lupoae.

Foto Iulia Kelt și Bogdan Codrescu

Citit 4443 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Iulie 2019 10:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.