Lista candidaților la şefia CJ Galați, în curs de definitivare

Lista candidaților la şefia CJ Galați, în curs de definitivare

Ițe (ușor) încâlcite
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
2 comentarii

Recent, în cadrul unei ședințe de Guvern, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că varianta de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene din rândul și de către consilieri poate fi adoptată doar printr-un proiect de lege în Parlament, nu prin ordonanţă de urgenţă (OUG).

Altfel, miza alegerii consilierilor și a președintelui Consiliului Județean, indiferent de modalitatea în care va avea loc, la termen sau anticipat, uninominal sau nu, crește vertiginos din patru ani în patru ani. "Potul" este, conform celor mai recente cifre, un buget de peste 700 milioane de lei. Acesta, așa cum ne declara recent Costel Fotea, președintele în funcție, este destinat, cel puțin în acest an, în proporție de 55% dezvoltării, mai pe românește investițiilor. De altfel, la acest sfârșit de săptămână, Fotea a fost validat de conducerea PSD Galați pentru o nouă candidatură.

În această "ecuație", celelalte formațiuni de pe scena politică gălățeană au propriile abordări. Senatorul George Stângă (PNL) ne-a declarat că: "în cazul candidaturii la Consiliul Județean, am deschis o procedură pe care o vom finaliza până la sfârșitul lunii februarie. Avem patru persoane care oricând pot fi în această funcție și mă refer la Ionică Simbanu, liderul consilierilor județeni, o voce a oamenilor de dreapta din consiliu, Viorel Cristovici, cu patru mandate de consilier, un om cu o vastă experiență administrativă, secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, George Scarlat și subsemnatul, președintele Organizației Județene a Partidului Național Liberal". "Momentan, eu sunt cel mai bine poziționat în cercetările sociologice, dar vom lua decizia în structura centrală a partidului, pentru a trimite în fața alegătorilor candidatul cu cele mai mari șanse", a mai spus Stângă, continuând discuția într-un registru tehnic, cu mențiunea foarte importantă că un guvern interimar nu mai poate emite ordonanțe de urgență pentru a schimba Codul Administrativ.

La rândul său, deputatul Bogdan Rodeanu (USR) ne-a anunțat că: "vom nominaliza în perioada imediat următoare candidatul nostru la șefia CJ. Deja, colegul nostru, liderul PLUS Galați, Bogdan Dumitrescu, s-a înscris în această cursă, iar decizia o vom lua în birourile județene reunite ale USR-PLUS. Am vrut să vedem și dacă se va face modificarea privind alegerea indirectă pentru această funcție, dar am constatat că discuțiile care au avut loc nu au prezentat niciun angajament real. Au fost mai mult declarații decât fapte. Oricum, noi avem oameni care pot oferi credibilitate funcției de președinte al Consiliului Județean".

Tranșant, ca de obicei este și deputatul Cătălin Cristache (PMP): "trebuia dată ordonanță de urgență pentru revenirea la votul consilierilor pentru funcția de președinte al CJ. Nu s-a modificat nimic, nici privind unificarea dreptei la Galați, despre care eu am vorbit de nenumărate ori. Colegii de la PNL și USR trăiesc în corcoduș și cred că vor câștiga pe valul politic. Nu-i nimic, vom merge pe picioarele noastre și în zilele următoare vă voi preciza care este candidatul nostru la conducerea CJ".

Ceva mai rezervat privind candidatura s-a arătat senatorul Nicolae Marin (Pro România): "astăzi, când vorbim, eu sunt candidatul partidului la funcția de președinte al CJ. Sistemul actual de vot nu avantajează un partid mai mic, cum este al nostru. Este un deal între PSD care și-a dorit alegeri într-un singur tur și PNL care și-a dorit anticipate. Calendarul curge pentru că și-au dat mâna și vom zăpăci oamenii cu șase-șapte buletine de vot, dacă localele vor avea loc odată cu parlamentarele. Revenind, decizia finală privind nominalizarea mea va fi luată în Biroul Executiv Național și nu exclud nici o candidatură la Primărie, dacă partidul o va cere".

În fine, o percepție diferită o are Cristian Dima, președintele ALDE Galați: "în această perioadă, încă facem evaluări și cercetări sociologice, inclusiv în județ, pentru că, din punctul nostru de vedere, nu desemnarea unei persoane pentru această funcție este cel mai important, ci alcătuirea unei echipe. Nouă nu ne este indiferent cine ne reprezintă în alegerile locale. Avem și o incertitudine legată de data alegerilor, mai ales dacă ne amintim că actualii aleși au depus jurămintele în data de 7 iunie 2016. Apreciez că la mijlocul lunii martie vom anunța echipele noastre de consilieri locali și județeni".

Citit 4544 ori Ultima modificare Marți, 18 Februarie 2020 21:40

2 comentarii

  • postat de Greti Luni, 17 Februarie 2020 13:32 89.136.7.*** Link la comentariu
    2
    3

    @tarane, invata sa scrii si pe urma sa comentezi. Nu-i mai trage atat clopotele lui Costel Fotea pentru ca pute a comentariu "la comanda". Mai bine faceai o scoala si aveai o meserie - mai decent decat sa fii trompeta PSD-ista.

    Raportează
  • postat de Taranu Taran Luni, 17 Februarie 2020 07:24 93.122.248.*** Link la comentariu
    13
    14

    Costel Fotea (PSD) merita sa fie in continuare ales presedinte al Consiliului Judetean Galati , a modernizat multe drumuri judetene cum nu sa mai realizat in ultimi 30 de ani , investitii in sanatate (viata este prioritara) , ... Sigur vor fi postaci politici care il vor critica (asa li se spune sa faca sau nu au ce face) .

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.