Modernizarea centurii se face ”de la zero”. Pod hobanat și lucrări pe aproape 11 kilometri (VIDEO)

Modernizarea centurii se face ”de la zero”. Pod hobanat și lucrări pe aproape 11 kilometri (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Ieri, 27 aprilie 2020, am fost martorii momentului t0 pe șantierul Drumului de Centură al Galațiului, noul DJ 251M. În fizică, timpul măsurat este o mărime scalară, liniară cu o origine aleasă. Ceea ce interesează este intervalul de timp de la t0 și până într-un alt punct t, când se presupune că se încheie experimentul studiat. În cazul nostru, nu este niciun experiment, ci este vorba de durata lucrărilor la ”centura mică” ce ar urma să se finalizeze în 24 de luni.

Prezent la eveniment, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, autoritatea contractantă a investiției, a declarat și el că proiectul începe de la zero. ”Primele lucrări vor fi realizate la cea mai complexă parte a acestui proiect, respectiv podul hobanat, care va avea o lungime de aproape 500 de metri, patru benzi de circulaţie şi trotuare. În acest moment, constructorul lucrează la pilonul central al podului, care va avea o înălţime de 62 de metri. Podul suspendat va scurta lungimea actuala a Drumului de Centură cu aproximativ doi kilometri, astfel încât conducătorii auto nu vor mai fi nevoiţi să intre în oraş pentru a-şi continua drumul pe varianta ocolitoare. De asemenea, constructorul va începe să lucreze şi pe tronsonul de pe strada Macului, de la intersecţia cu strada Traian şi până la intersecţia cu strada Calea Prutului. Odată cu implementarea acestui proiect va creşte siguranţa participanţilor la trafic, se va fluidiza traficul în zonă, se va reduce riscul de accidente rutiere şi va scădea timpul petrecut de şoferi în trafic, ceea ce pentru agenţii economici înseamnă costuri mai mici”, a precizat Costel Fotea.

Referitor la lărgirea carosabilului, președintele Consiliului Județean a menționat că la finalul lucrărilor, Drumul de Centură va avea patru benzi de circulaţie de la intersecţia cu bulevardul Brăilei şi până la ieşirea în bulevardul George Coşbuc. ”Vom face şi exproprieri în zonele în care este nevoie de acest lucru pentru a extinde la patru benzi drumul, însă acestea nu vor fi realizate anul acesta. Lucrările la Drumul de Centură se vor desfăşura etapizat, fără a întrerupe total circulaţia”, a mai spus Costel Fotea, menționând că în acest proiect, o prioritate este și cea a creării de noi locuri de muncă.

Asocierea Aqua Parc SRL, Mavgo Holding SRL, Hydrostroy AD Sofia și Ideal Windows SRL este cea care se ocupă de bunul mers al lucrărilor, cu mențiunea că ultima de pe listă a rămas doar cu numele, de la semnarea contractului, după cum ne-a reiterat președintele Consiliului Județean.

La debutul efectiv al proiectului a fost prezent și primarul Ionuț Pucheanu, cu mențiunea că autoritatea publică locală a fost cea care a decis cedarea acestuia către Consiliul Județean pentru obținerea finanțării pe SUERD. Totodată, Primăria rămâne partener pentru realizarea inteconectărilor necesare ale DJ 251M cu infrastructura rutieră a municipiului Galați.

Citit 9472 ori Ultima modificare Marți, 05 Mai 2020 00:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.