Proceduri de achiziție atribuite de Consiliul Județean Galați. Managementul deșeurilor, drumuri și sănătate

Proceduri de achiziție atribuite de Consiliul Județean Galați. Managementul deșeurilor, drumuri și sănătate
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

De la începutul anului și până în prezent, conform datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Consiliul Județean, în calitate de autoritate contractantă, a atribuit 23 de proceduri deschise, în valoare totală de peste 96,5 milioane de lei.

Cea mai recentă, publicată chiar ieri, 19 iulie, se referă la furnizarea de dotări pentru ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului de Boli Infecțioase "Sfânta Cuvioasa Parascheva", în valoare de circa 1,078 milioane de lei (exclusiv TVA). Discutăm aici despre cinci operatori economici, care vor furniza șase din cele 13 loturi lansate în procedura de achiziție. Este vorba, mai întâi de bucureștenii de la Medist Imaging & P.O.C. SRL care împreună cu subcontractantul Tehno Electro Medical Company SRL (tot din Capitală) vor livra aparatură medicală (inclusiv un ecodoppler cu două sonde) în valoare de 955.000 de lei. Alte trei loturi de echipamente medicale vor fi livrate de ieșenii de la Info Med Expert SRL, celelalte "furnituri", de valori mai reduse, revenind în sarcina Ovavinci SRL Suceava (mobilier medical) și Liamed SRL Brașov.

Proiectul SMID a luat "partea leului"

Peste 50 la sută din totalul atribuit de UAT Județul Galați de la începutul anului 2020 este reprezentat de investiția dedicată Centrului de Management Integrat al Deșeurilor din comuna Valea Mărului, inclusiv stație de sortare, componente ale proiectului "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Galați" - SMID. În acest caz, asocierea având ca lider compania ilfoveană Iridex Group Plastic SRL, împreună cu Argif Proiect SRL, Acvatot SRL și subcontractantul Elsaco Electronic SRL, are în sarcină masivul proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în valoare de aproximativ 50,18 milioane de lei, exclusiv TVA.

Aproape cinci milioane de euro pentru infrastructură

O altă investiție de mari dimensiuni, atribuită în SEAP în cursul acestui an, o reprezintă cea de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumurilor județene, în valoare de 11,75 milioane de lei, fără TVA. Este vorba despre lucrări pe aproape 8,7 kilometri pe șapte drumuri județene, la care se adaugă reabilitarea unui pod de pe DJ 242C. Asocierea Gendav SRL Galați (lider) - Rutier Consult SRL - Aqua Parc SRL - Genymar 2008 SRL a câștigat dreptul de a efectua lucrările, ca urmare a unei licitații deschise.

Tot în zona infrastructurii rutiere județene se înscrie proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare și modernizare a unor sectoare de pe drumul judeţean DJ 251, prima procedură de achiziție atribuită în acest an. În urma licitației deschise, asocierea dintre Tancrad SRL, în calitate de lider, Add Global Design SRL și Citadina 98 SA se ocupă de refacerea a 3,12 kilometri de drum județean, contra a 7,21 milioane de lei, exclusiv TVA. Tot conform datelor din SEAP, criteriul de atribuire a lucrărilor a fost "cel mai bun raport calitate - preț".

Modernizările din zona sanitară rămân în atenție

Execuţia lucrărilor aferente obiectivului clădire pentru relocare sediu Prosectură Medicină Legală din Spitalul Clinic Judetean de Urgenta "Sfântul Apostol Andrei" a fost atribuită în luna martie, pentru o valoare de aproape 7,7 milioane de lei, exclusiv TVA. Procedura simplificată de atribuire a lucrărilor, având la bază criteriul "prețul cel mai scăzut" i-a revenit asocierii Consumcoop Galați (ofertant lider) - Rovis Lider SRL - Moviland Met SRL. Durata de executare a lucrărilor este stabilită la un an de la predarea amplasamentului.

Tot în sănătate, o altă lucrare amplă este cea recent atribuită de extindere, reabilitare, modernizare și dotare a ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Orășenesc din Târgu-Bujor. În urma unei proceduri simplificate, cu o valoare de 6,87 milioane de lei, asocierea având ca lider compania bucureșteană Luxuria Aedificium SRL, împreună cu Terra Invest Management SRL, are ca termen finalizare a lucrărilor un an și jumătate.

Să mai notăm că au mai fost atribuite alte 17 proceduri de mai mici dimensiuni, inclusiv pe zona de agrement și reabilitare muzeală, în timp ce altele nouă au fost anulate, tot conform informațiilor existente în SEAP.

Concluzie

Procedurile de achiziție publică atribuite pe parcursul anului 2020 de UAT Județ Galați se apropie de 100 milioane de lei. Lucrările de la Valea Mărului, pe segmentul gestionării integrate a deșeurilor, cumulează mai bine de jumătate din total.

Citit 2461 ori Ultima modificare Luni, 20 Iulie 2020 00:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.