Când se deschide Portul de Ambarcaţiuni?

Când se deschide Portul de Ambarcaţiuni?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cereri multe, locuri puţine *

Deşi nu mai sunt locuri libere în Portul de ambarcaţiuni de agrement Galaţi, oficial pontonul încă nu a fost dat în funcţiune.

Deocamdată, o singură barcă „populează” investiţia în valoare de  431.492,31 de lei a  fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, la Galaţi.

Afişul pus de pe uşa Serviciului Administrarea Domeniului Public (ADP) – căruia i-a fost încredinţat portul - îi avertizează, însă, pe proprietarii de bărci că întregul ponton a fost deja ocupat.

Potrivit directorului Serviciului Administrarea Domeniului Public, Eduard Grosu, lunea viitoare, pe 26 aprilie, investiţia atât de aşteptată de posesorii de ambarcaţiuni ar putea fi dată, în sfârşit, în funcţiune:

„Pentru a da drumul la activitate era necesar să avem iluminat, pază şi un administrator. Am primit avizul Ministerului Transporturilor. Vom amplasa şi căsuţa administratorului, şi probabil în această săptămână definitivăm proiectul. De pază se va ocupa, cel mai probabil, Poliţia Comunitară”, ne-a declarat Eduard Grosu.

Directorul ne-a explicat că singura barcă din port, pe care o puteţi vedea în imaginea de mai sus, îi aparţine unei persoane care trebuia să plece din ţară şi care a solicitat ADP să o primească. „Am făcut o excepţie pentru că şi-a asigurat paza”, ne-a declarat directorul.

Eduard Grosu a confirmat că nu mai sunt locuri disponibile pe ponton, dar i-a încurajat pe posesorii de ambarcaţiuni să depună cereri pentru ca, în cazul în care se eliberează vreun loc în port, să poată beneficia de el.

„Sunt 100 de cereri şi numai 80 de locuri. Nu putem şti cine renunţă aşa că primim cereri şi ele rămân în aşteptare până când se eliberează un loc”, ne-a declarat directorul ADP.

Cererile multiple au constituit unul dintre motivele pentru care tarifele Portului sunt piperate, mult mai mari ca la Brăila.

Vă reamintim tarifele aprobate de consilierii locali:

·    pentru ambarcaţiuni mari (lungime 12 m, lăţime 2,40m) - 570 lei/lună;

·    pentru ambarcaţiuni mijlocii (lungime 9 m, lăţime 2,20m) - 400 lei/lună;

·    pentru ambarcaţiuni mici (lungime 6 m, lăţime 2,20m) - 260 lei/lună.

Tarifele se vor indexa anual cu indicele de inflaţie. ADP va încasa cota-parte de 50 la sută din veniturile realizate din închirierea locurilor de acostare, diferenţa fiind sursă de venit la bugetul local.

Citit 1184 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.