Locurile de veci din cimitire, inventariate cu drona. Contract de 500.000 de lei
Foto: Marian Calestru

Locurile de veci din cimitire, inventariate cu drona. Contract de 500.000 de lei
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Pentru servicii de cartare și evidență a locurilor de înhumare din cimitirele "Eternitatea", "Ștefan cel Mare" și "Sfântul Lazăr", Primăria municipiului Galaţi a lansat o licitaţie la care aşteaptă oferte până pe 29 martie 2021. Valoarea estimată a contractului este de 500.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este "preţul cel mai scăzut".

Conform Biroului de presă al Primăriei, serviciile ce se doresc a fi achiziționate sunt următoarele: măsurare topo pentru fiecare loc de înhumare și întocmirea hărții cimitirului; parcelare cimitir, care presupune numerotarea parcelelor și rândurilor; întocmirea și listarea rapoartelor (după decedat/ parcelă/ rând/ loc de înhumare); software pentru evidență, ce va permite realizarea unui registru pentru fiecare cimitir. De asemenea, hărţile cimitirelor trebuie realizate în diferite formate, iar prelucrarea datelor din cimitir implică şi poze de pe fiecare loc de înhumare în parte.

Misiunea nu va fi deloc veselă, dar ofertanţii trebuie să utilizeze tehnologie modernă - drone, care oferă rezultate mult mai rapide decât celelalte metode tradiţionale.

"Este pentru prima dată când se realizează această evidență a locurilor de înhumare, iar acest tip de cartare cu dronă este unul modern și eficient, fiind și o etapă necesară în perspectiva reabilitării cimitirului «Eternitatea»", ne-a transmis administraţia locală.

Citit 4854 ori Ultima modificare Sâmbătă, 27 Martie 2021 02:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.