* Consiliul Judeţului va primi întâi spitale, iar la anul liceele * Despre fonduri, mai discutăm… *
Guvernul intenţionează să treacă spitalele, începând cu 1 iulie, în administrarea autorităţilor locale: a consiliilor judeţene şi a primăriilor. La Galaţi, în subordinea Consiliului Judeţului (CJ).
Anul viitor va fi rândul liceelor să treacă în subordinea CJ Galaţi, prin aceeaşi mişcare de descentralizare aplicată de Guvern. Dar, în an de criză, noile obligaţii locale vor avea şi susţinere bugetară?
Am încercat să aflăm de la părţile implicate în acest proces dacă descentralizarea aceasta va fi mai bună sau mai rea pentru gălăţeni. Răspunsul a fost… da.
Dezbaterea lansată pe 16 aprilie pe site-ul Ministerului Sănătăţii vrea să fim optimişti: „Ministrul Sănătăţii a mai subliniat că acest proces nu va însemna abandonarea sistemului medical pe umerii comunităţilor locale”.
„«NU va însemna că le vom transfera acestor oameni, acestor comunităţi, unităţile medicale şi îi vom lăsa să se descurce cum vor putea şi cum vor şti» a spus ministrul Cseke Attila”. Dar oamenii sunt păţiţi…
„Îngroapă Consiliul pe mulţi ani!”
Preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, este reticent: „Preiau Spitalul Judeţean, dar numai cu activul, nu şi cu pasivul! La datoria pe care o are, de 298 de miliarde [lei vechi], asta înseamnă să îngroape Consiliul pe mulţi ani! Să preluăm, dar să preluăm şi cu resurse, nu numai cu responsabilităţi!”
Datoriile spitalului ar trebui preluate la Ministerul Sănătăţii, propune preşedintele CJ, care, de altfel, a corespondat cu ministerul:
„Au venit câteva adrese şi le-am dat răspunsurile. Pe ei nu-i interesează descentralizarea reală, ci vor să transfere problemele de la nivel central şi naţional către teritoriu”.
„Ei să scape şi din punctul de vedere al asigurării sănătăţii publice, şi din punct de vedere salarial. Cum vor şi cu şcolile, să le pună în braţe primăriilor, deşi problema educaţiei este o problemă naţională. Autonomie fără surse, nu ne foloseşte!”
Comoditate? „Nu! Suntem primii din ţară care am început să alocăm surse prin transfer pentru reabilitarea imobilelor spitalelor şi suntem primii din ţară cu sumele cele mai mari alocate pentru imobilele în care funcţionează spitalele judeţene”.
„Dar eu caut să fac dezvoltare în judeţ, nu să mă preocupe plata datoriei făcute de alţii! E un subiect sensibil. Dacă cu Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul TBC am ajuns aproape în linie dreaptă - mai am o finanţare-acolo, le aduc la standard şi mi-ar fi mai uşor - nu pot să spun acelaşi lucru despre mastodontul de spital „Sf. Apostol Andrei”, care, trecând prin „n” mâini de management defectuos, a ajuns în situaţia în care e!”
Părţi bune? „Acum se numesc directorii la spitale, deşi nu sunt numai manageri pe parte de sănătate, sunt şi administratori ai imobilelor ale căror proprietar este CJ Galaţi şi nimeni nu ne întreabă”.
„Eu am învăţat regula elementară: ce comand, plătesc! Cine mă comandă, mă plăteşte! Comandă altcineva, să plătească!”, a afirmat Eugen Chebac.
Aurel Nechita: Schimbarea stăpânului poate bloca proiecte europene!
Prof. dr. Aurel Nechita (FOTO 2), decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a fost secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Ne spune: „Acesta este un proiect pe care eu cel puţin şi cu ministrul Bazac l-am făcut de anul trecut, noi n-am apucat să-l punem în practică. Este un model din Uniunea Europeană: nici în Franţa, nici în Anglia, spitalele nu sunt ale Ministerului Sănătăţii şi nu ministrul nu numeşte directorii”.
„Deci, dacă vrea o comunitate locală - judeţeană, municipală, comunală, care vreţi dumneavoastră, să aibă spital, trebuie să sprijine spitalul respectiv. Spitalele care ţin de Primărie nu au datorii. Judeţeanul are 230 şi ceva de miliarde lei vechi, ştiam ultima oară şi atunci este normal să fie preluate”.
„Este adevărat că acum actuala conducere a Ministerului Sănătăţii oscilează dacă să menţină spitalele clinice de urgenţă din ţară la minister. Ele sunt în număr de 105, din cele 435 de spitale existente în România. Deci, aproape un sfert. Ministerul nu are bani să le repare sau are foarte puţini bani. Şi atunci, comunitatea locală ar fi cea care într-adevăr ar putea să le sprijine”.
„Faptul că se doreşte aplicarea aplicarea hotărârii începând cu 1 iulie, eu zic că este un lucru benefic. Opinia mea privind repartiţia lor, verificată economic şi profesional, este foarte clară: Consiliului Judeţean, care are un buget cât o treime din bugetul municipiului Galaţi, îi va fi foarte greu să ţină trei spitale şi municipiului, trei”.
„Văd mai degrabă Consiliul Judeţean să se ocupe numai de Spitalul Judeţean, care are mari probleme, iar restul, după părerea mea, ar trebui să ţină de Consiliul Local”.
„Oricum, Spitalul de Copii, care, după proiectul pe care îl vedeţi pe site-ul ministerului, fiind spital clinic de urgenţă, ar fi ori la Consiliul Judeţean ori la Ministerul Sănătăţii, eu aş prefera să rămână la Primărie, cum este acum, mai ales că avem trei proiecte europene unde Primăria este cofinanţatoare”.
„În total, proiectele fac vreo 6 milioane de euro şi în momentul în care se schimbă cofinanţatorul, se poate pierde proiectul! Deja, Consiliul Judeţean a votat la ultima şedinţă cofinanţarea pentru înnoirea ambulatorului la Spitalul Judeţean. În momentul în care nu ar rămâne la CJ, ci ar merge la minister, riscă să piardă un proiect de vreo 4 milioane de euro!”
„Iar la Spitalul de Copii, acel ambulatoriu, cu RMN, cu computer tomograf, cu tot ce trebuie la care se lucrează acum cofinanţat de Primărie, se ridică la 3,5 milioane euro”.
Este loc de întors? „Proiectul de hotărâre de Guvern şi de ordonanţă care permite trecerea managementului de la ministru la autorităţile locale desparte spitalele. Acolo, Spitalul de Copii ar figura la Consiliul Judeţean, ceea ce-ar însemna pierderea proiectelor”.
Rămâne totul bătut în cuie? „Nu, din informaţiile pe care le am de la sursă, la ora actuală, la nivelul Ministerului Sănătăţii, ministrul a trimis o circulară la toate prefecturile din ţară, prin care le solicită să precizeze cui aparţine patrimoniul fiecărui spital. Pentru că preluarea patrimoniului este o chestie foarte complicată, cu hotărâri de guvern, hotărâri de consilii locale etc. Deci încă se discută şi sunt propuneri trimise din teritoriu”.
Va mai dura două săptămâni. Numirea managerilor? Ministrul Sănătăţii Cseke Attila a luat o măsură bună: a lăsat directorii spitalelor interimari, nu i-a schimbat, urmând ca aceasta să fie preluată de noii administratori, apreciază medicul gălăţean.
Guvernul, cu intenţii bune: „Decizia, mai aproape de locul faptei”
De la Mihai Capră (FOTO 3), secretarul de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, am aflat ce urmează în linii mari. „La strategia pe Învăţământ se mai lucrează, dar pentru spitale este termenul până în iulie”.
Toate spitalele trec în administrare locală? „Mai puţin cele care rămân cu statut regional, dar nu e cazul la noi”, la Galaţi, unde nu avem un astfel de spital decât în proiect. Deci, spitalele din municipiul Galaţi şi cel din Tecuci vor trece la CJ, ne lămureşte secretarul de stat.
La primării, mai precizează fostul prefect de Galaţi, rămân spitalele municipale şi iar nu mai este cazul la noi, căci l-am desfiinţat… Deci, Consiliul Judeţului (CJ) ia tot!
Care a fost intenţia Guvernului pentru această mutare? „În general, se vrea ca managementul spitalului să fie dictat de autorităţile locale, că ele ştiu mai bine ce manageri sunt mai buni. Decizia să fie mai aproape de «locul faptei»”.
Finanţarea e asigurată pentru aceste noi atribuţiuni care vin la CJ? „Bineînţeles. Bine, şi până acum cheltuielile de investiţii, de funcţionare, erau asigurate de autorităţile locale, iar cheltuielile medicale erau suportate de casele de asigurări de sănătate, prin decontările care au loc periodic”.
„Numai că va trece managementul spitalelor în subordinea autorităţilor locale respective”, deci numirile şi strategiile. Banii pentru medicamente şi consumabile vor veni în continuare de la asiguraţii pentru sănătate „şi când banii nu ajung, mai intervine bugetul”.
CJ va putea numi directori, va stabili Consiliul de Administraţie: «Domnule, n-am nevoie de 200 de paturi, am nevoie de 100…». Aceasta face parte din procesul de descentralizare”.
Părţi rele? „Partea rea pentru noi: era bine ca în zonă să fie un spital regional, dar să sperăm că va fi, având şi Facultate de Medicină...”