În aşteptarea setului de măsuri de austeritate pe care Guvernul ar trebui să le aprobe şi apoi să le prezinte Parlamentului, asumându-şi, totodată, şi responsabilitatea, deocamdată, în ţară, circulă doar zvonurile.
Lipsa de informaţie certă relativizează până şi aplicarea actualelor legi, dar şi gândirea celor de viitor.
În exact această săptămână, în care Guvernul este aşteptat să îşi asume răspunderea tăierii pensiilor cu 15 la sută, intenţie faţă de care pensionarii protestează la Bucureşti, deputaţii încep să lucreze pe proiectul de lege al pensiilor.
Lege care deja a trecut prin Senat ca gâsca prin apă, şi fiind aprobată tacit.
Preşedintele comisiei pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor, Victor Paul Dobre (FOTO), a anunţat că proiectul de lege va fi prezentat miercuri de ministrul Muncii în comisia de specialitate, acest moment fiind „ora zero” de la care pleacă dezbaterile care au ca termen de finalizare data de 4 iunie:
„Legea a venit de la Senat în varianta Guvernului; a stat la Senat trei luni, degeaba, şi pentru că nu a fost adoptată în timpul prevăzut de Constituţie, ci s-a aprobat tacit, în varianta iniţială, a Guvernului…”.
„Miercuri, în comisie, încep dezbaterile în procedură de urgenţă, fiind stabilită data de 4 iunie pentru redactarea raportului de specialitate”.
Amendamente liberale
Vicepreşedintele PNL spune că partidul pe care îl reprezintă are în jur de 25 de amendamente, primul pe listă fiind „acordarea a 45 la sută din salariul mediu pe economie şi neschimbarea metodei de calcul”, dar şi alte solicitări:
„Autonomia Casei Naţionale de Pensii, egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei să se ducă până în anul 2035 - faţă de 2030, în proiectul de lege, desigur, să nu se aplice retroactiv, nicio prevedere legată de pensii, iar pentru pensionarii proveniţi din sistemul apărare şi ordine publică să existe un capitol special în corpul legii”.
Liberalii au amendamente şi la propunerea privind reducerea vârstei de pensionare la femei, în funcţie de câţi copii au:
„Pentru mamele a doi copii, propunem reducerea cu un an, la trei copii, cu doi ani, iar de la patru copii în sus, cu trei ani”.
Ideea a fost avansată de sindicate, pe principul din UE, unde pentru fiecare copil se reduce cu un an vârsta de pensionare, dar nu mai mult de trei ani.
Victor Paul Dobre a adăugat: „PNL susţine încă din 2009 prevederile legate de grupele de muncă şi cele privind majorarea punctului de pensie la 45 la sută din salariul mediu pe economie” şi că există fonduri pentru astfel de majorări chiar şi în această perioadă de criză, în care Guvernul susţine că pentru a plăti în continuare pensiile trebuie să le reducă cu 15 la sută.
„Se spune că reducerea cu 15 la sută a pensiilor reprezintă un efort de 800-900 milioane… probabil că majorarea punctului de pensie reprezintă alte câteva sute de milioane”.
„Există posibilitatea de a amputa cheltuielile bugetare cu 2,5 miliarde euro, astfel încât să acoperim această creştere…”.
„Suntem pentru menţinerea deficitului bugetar de 6,8 la sută, normal în contextul unui acord care funcţionează, însă metodele diferă…”.
„Deficitul bugetar se poate menţine prin reducerea cheltuielilor, dar şi prin mărirea veniturilor, iar Guvernul nu spune nimic de asta”.
„Scrisoarea lui Boc vorbeşte doar despre cum se taie cheltuielile. Despre creşterea veniturilor, nu se vorbeşte nimic: noi, liberalii, susţinem stimularea IMM-urilor, a angajărilor, căci aşa se reduce numărul şomerilor… altfel, dacă închidem tot, de unde bani?”.
„Guvernul are o idee fixă – până la sfârşitul anului nu dă afară pe nimeni, ca să nu le dea ajutor de şomaj, dar taie din salarii”, a spus Victor Paul Dobre.
Din păcate însă, o lege a pensiilor, elaborată acum, nu se va aplica imediat, pensionarii de astăzi supunându-se deciziilor anticriză luate de Guvern.