La societatea de transport public Transurb Galați va fi numit un nou director

La societatea de transport public Transurb Galați va fi numit un nou director
Evaluaţi acest articol
(61 voturi)

UPDATE, marți, 23 noiembrie 2021. Transurb a rămas tot fără director general


Luni, 22 noiembrie 2021, de la ora 4,30 şi până în jurul orei 14,00, o nouă grevă a salariaţilor SC Transurb SA a paralizat transportul public în comun. Şoferii şi vatmanii au refuzat să iasă pe trasee, nemulţumiţi că indexarea salariilor cu rata inflaţiei - pe care ei au calculat-o la 155 de lei - nu a fost acceptată de directorul general Dorian Dumitru. După ce sindicaliştilor li s-a dat dreptate în cadrul negocierilor avute la Primărie, discuţii la care a participat şi primarul Ionuţ Pucheanu, Dorian Dumitru şi-a prezentat demisia din funcţie. Consiliul de Administraţie al Transurb se va întruni astăzi pentru a numi un nou director general provizoriu.

Pentru a doua oară în această lună, gălăţenii dependenţi de transportul public local s-au trezit în situaţia de a nu avea cu ce să ajungă la serviciu, la şcoală sau oriunde aveau nevoie. Salariaţii Transurb au intrat ieri din nou în grevă, nemulţumiţi că directorul general, Dorian Dumitru, nu acceptă indexarea salariilor cu rata inflaţiei, pe care ei au calculat-o la suma de 155 de lei. Doar cursele convenţie au fost realizate, şoferii şi vatmanii refuzând să reia lucrul până la semnarea actelor adiţionale la contractele de muncă.

„TRANSPORT ÎN COMUN PROTEST SPONTAN” scria pe afişele care au fost lipite în staţiile Transurb şi care ar trebui să-i informeze pe gălăţeni că nu circulă nimic. Numai că, în unele staţii, afişul a fost lipit pe o parte a automatului de bilete şi nu a fost observat de cetăţeni, motiv pentru care au tot aşteptat să apară mijlocul de transport de care aveau nevoie.

Nervii şi comentariile au curs pe Facebook, cetăţenii cerând socoteală pentru abonamentele de transport plătite, pentru banii cheltuiţi pe taxiuri luate „de la bordură”, pentru că dispeceratele ori nu răspundeau, ori dădeau doar amânări.

Negocieri la Primărie

Salariaţii Transurb au cerut demisia directorului general Dorian Dumitru, scandând "Demisia!" şi nu i-au permis accesul în instituţie. Pentru a putea intra, managerul a avut nevoie de protecţia jandarmilor.

În încercarea de a detensiona situaţia şi de a fi reluat cât mai rapid transportul în comun, sindicaliştii au fost chemaţi pentru discuţii la Primărie, primarul Ionuţ Pucheanu fiind şi el prezent la negocieri.

În jurul orei 14,00, după ce au aflat că Dorian Dumitru şi-a dat demisia din funcţia de director general şi au primit promisiunea că actele adiţionale la contractul de muncă vor fi semnate marţi, de către noul director pe care îl va numi Consiliul de Administraţie al societăţii, salariaţii Transurb au acceptat să reia lucrul, mijloacele de transport revenind pe trasee.

Ce spune directorul demisionar

„În primul rând, vreau să îmi prezint scuze faţă de cetăţenii municipiului Galaţi care folosesc mijloacele de transport, că i-am pus în situaţia aceasta! Am avut o şedinţă la Primărie, cu dl primar, cu toţi sindicaliştii. Principalul motiv de disensiune a fost modul de calcul al indexării cu rata inflaţiei. Conform Legii Bugetului de Stat, eu nici nu aveam voie să acord acea indexare pentru că societatea, la 31 decembrie 2020, a avut plăţi restante. Pentru că a fost protestul din data de 5 noiembrie, m-am gândit că totuşi, fiind numai două luni la sfârşit de an, să le întind o mână partenerilor de dialog social şi să accept. Dar nu m-am gândit niciodată că trebuie să respect calculul cum doresc sindicaliştii. De aici s-au iscat divergenţe. La dezbaterile de la Primărie, li s-a dat dreptate sindicaliştilor. Având în vedere că nu am fost de acord cu plata agreată la nivelul Primăriei, mi s-a cerut demisia. Şi pentru ca blocajul acesta să nu continue, am spus că mi-o dau. Am solicitat încetarea mandatului începând cu data de 23 noiembrie. Contractul meu de mandat expira pe data de 18 ianuarie 2022”, ne-a declarat Dorian Dumitru. Pe lângă indexare, un alt motiv de revoltă al salariaţilor Transurb a fost o majorare salarială substanţială, de care a beneficiat directorul. „S-a făcut o îndreptare a unei erori, pentru că atunci când am încheiat contractul de mandat am acceptat un salariu mult mai mic decât al fostului director general. După ce a expirat contractul meu de mandat, inclusiv actul adiţional de două luni, la noul contract de mandat s-a îndreptat acea greşeală. Şi venitul net al directorului este în limita venitului net al fostului director Transurb”, ne-a declarat Dorian Dumitru.

Vid de putere

Cel care va avea misiunea de a îndeplini revendicările salariaţilor va fi noul director provizoriu al Transurb. Managerul trebuie să fie numit de Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii. Numai că acesta este incomplet după ce preşedintele CA, Claudiu-Eduard Zlătaru, a demisionat din funcţie. Iar Consiliul de Administraţie nu poate lua decizii în doar patru membri.

Prin urmare, luni după-amiază, aleşii locali au fost convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară, pentru a decide prin vot secret completarea CA cu un nou membru provizoriu, fiind propus Adrian-Nicu Anghel. La ora 17,30, şedinţa era în desfăşurare.

Speranţele salariaţilor

„Mi-e greu să cred că cineva ne mai minte şi de data asta, după două zile de protest. Practic, noi avem o minută semnată, şi atâta tot. Oamenii au acceptat să reia lucrul de obrazul meu şi al domnului primar. Pentru că dl primar, până acum, chiar dacă au mai fost fricţiuni, s-a ţinut de cuvânt faţă de noi. Marţi, la ora 12,00, am fost invitaţi şi noi în şedinţa în care va fi numit directorul interimar al Transurb. Dacă nu există director general, nu are cine semna actele adiţionale la contractul de muncă”, ne-a declarat George Preda, liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb. 


Potrivit informaţiilor noastre, în scurt timp mijloacele de transport public local vor reveni pe traseele oraşului.


O nouă grevă a salariaţilor SC Transurb SA a paralizat transportul public în comun, în această dimineaţă.

Şoferii şi vatmanii au refuzat să iasă cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe trasee, nemulţumiţi că majorarea obţinută în urma protestului spontan din 5 noiembrie 2021 - când transportul public a fost paralizat până la prânz - nu mai este acceptată. Este vorba despre indexarea cu rata inflaţiei care reprezintă, conform calculelor, suma de 155 de lei. Şoferii şi vatmanii refuză să reia lucrul până când nu vor fi semnate actele adiţionale la contractele de muncă. Doar cursele convenţie sunt realizate.

Potrivit datelor noastre, în staţiile de transport public local vor fi puse afişe că este grevă, pentru ca gălăţenii să nu aştepte degeaba.

Revolta dă în clocot la Transurb. Salariaţii au cerut demisia directorului general Dorian Dumitru, scandând "Demisia!" şi nu i-au permis accesul în instituţie. Pentru a putea intra, managerul a avut nevoie de protecţia jandarmilor. 

„TRANSPORT ÎN COMUN PROTEST SPONTAN” scrie pe afişele care au fost lipite în staţiile Transurb şi care ar trebui să-i informeze pe gălăţeni că aşteaptă degeaba un mijloc de transport. Numai că, în unele staţii, afişul a fost lipit pe o parte a automatului de bilete, şi nu este observat de cetăţeni. Aceştia privesc în zare, aşteptând să apară autobuzul de care au nevoie…

Potrivit surselor noastre, directorul SC Transurb SA, Dorian Dumitru, şi-a dat demisia din funcţie, aşa cum, de altfel, au cerut şi angajaţii societăţii, aflaţi acum în grevă. Consilierii locali se vor întruni de îndată într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba completarea Consiliului de Administraţie al operatorului public de transport. Asta după ce şi preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Transurb, Claudiu-Eduard Zlătaru, a demisionat din funcţie. Iar Consiliul de Administraţie nu poate lua decizii în doar patru membri.

Vom reveni cu informaţii.

Citit 18568 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Noiembrie 2021 00:25

37 comentarii

  • postat de relu
    Marți, 23 Noiembrie 2021 15:10
    136.255.148.***
    PUCHEANU UNDE IL MUTA PE DIRECTORUL ACTUAL ???? CARE NU SII-A FACUT TREABA ???? ARE UN ALT POST DE DIRECTOR???? CA PE PRIMUL L-A SANCTIONAT NUMINDU-L PE UN POST DE DIRECTOR. CARAGHIOSI.
    1
    4
    Raportează
  • postat de me
    Marți, 23 Noiembrie 2021 13:48
    62.231.94.***
    cineva....!!! e interesat sa intre pe piata si foloseste postaci impotriva transportului local. ar fi oportunitate buna ptr cei ce coordonau din umbra maxi taxi in oras. e aglomeratie mare in oras, asta ar mai lipsi,. alte mijloace de tranport local !!! interese mari pe bani multi. e mai simplu si mai putin costisitor sa faci ordine la transurb si sa indepartezi trompetele si recalcitrantii impinsi din spate de mafia transportului. tupeu mare sa racnesti spre Primar!!! diversiune mare ca la tragicomedia din' 89.
    4
    1
    Raportează
  • postat de Alexutz
    Marți, 23 Noiembrie 2021 13:15
    5.2.205.***
    Numit politica care o sa dribleze cum zic aia de sus.
    0
    2
    Raportează
  • postat de Nicu
    Marți, 23 Noiembrie 2021 08:18
    5.13.145.***
    DE CE nu vine la conducerea societatii primarul Pucheanu, cel care le stie pe toate ca doar a fost si la Cotroceni la intalnirea cu presedintele tarii ? Ca sa numesti si apoi sa destitui cand nu merge treaba oricine poate sa o faca, dar vino si pune osul la treaba si apoi sa mai vorbim. Daca nu reusesti iti dai singur DEMISIA ? Sau macar d-na RODICA CIUCA ca doar a fost in Consiliul de Administratie la Transurb si ar trebui sa stie cum ar trebui rezolvate problemele societatii.
    3
    11
    Raportează
  • postat de pensionaru de rand;
    Marți, 23 Noiembrie 2021 08:11
    89.39.81.***
    Ba lasati galagia si feisbuceala si mergeyi la munca.Nu mai sunt bani de pensii si de alocatii.Vin sarbatorile.Io is pensionar.Ce fac?Daca voi nu munciti?
    5
    8
    Raportează
  • postat de macarie banu
    Marți, 23 Noiembrie 2021 08:04
    95.76.2.***
    Mai Transurb?!....cand reparati automatele de bilete?!!!....multe din ele nu mai primesc bancnote si de ce trebuie sa merg pe jos o statie sau uneori doua pentru a cumpara un bilet?! Pentru ca da! vreau sa cumpar bilet.Sau nu ar trebui?
    0
    16
    Raportează
  • postat de Nelu
    Marți, 23 Noiembrie 2021 05:21
    89.137.224.***
    Tipic PSD.
    Oamenii ăștia au o gândire pur Comunistă.
    Parca nici nu au trecut 31 de ani .
    Mă aștept că tot un specimen cu vederi Comuniste să fie impus de PSD local .
    ,,,,,,,,Sărăcuțul Directoraș ,,,,,,,,cum nu poate el trăi un trai tihnit.
    Văi, și,vai cum se mai ,, sacrifică,, sărăcuții.
    3
    8
    Raportează
  • postat de hahaha
    Luni, 22 Noiembrie 2021 19:59
    89.137.226.***
    MONOPOL ati vrut, acuma rabdati in statiile goale !!!!
    29
    18
    Raportează
  • postat de Lik
    Luni, 22 Noiembrie 2021 19:44
    5.14.157.***
    Bravo lor! La privat salariile se indexează în functie de inflație când creste minimul pe economie. Transurbul blochează transportul când vor sindicatele. Doar sunt plătiți de noi cantribuabilii gălățeni. Nu vă convin salariile mergeți fraților la privat. Nu blocați cu grevă transportul gălățenilor.
    13
    46
    Raportează
  • postat de Florinache
    Luni, 22 Noiembrie 2021 18:19
    5.13.148.***
    Exista o vorba de bun simt. Respecta, daca vrei sa fii respectat. Este corect sa luptam pentru drepturile noastre, dar nu oricum. Lasand la o parte conflictele din interiorul Transurb, vi se pare corecta lipsa de respect fata de semenii vostri care nu au niciun amestec in problemele din Transurb? Cum ar trebui sa reactioneze un om simplu care la prima ora, dimineata, gaseste in statie un afis in loc sa-i vina autobuzul sa-l duca la munca? Va vine sa credeti ca pentru unii dintre noi taxiul luat fortat le ia jumatate din banii castigati in acea zi? Sau ca pur si simplu unii nu au in buzunar bani de taxi? Daca ati fi intr-adevar saraci ati intelege bine ce spun. Cu alte cuvinte, daca nu vreti sa urmati calea legala a declansarii conflictelor de munca, anuntati fratilor macar cu 24 ore inainte ca a doua zi urmeaza un „conflict spontan”, sa poata pleca fraierul de acasa cu o ora mai devreme la munca sau sa isi ia la el bani de taxi, daca are. As numi asta DOZA MINIMA DE RESPECT fata de cei care va platesc apeland la serviciile voastre.
    2
    65
    Raportează
  • postat de Ionel Dragomirescu
    Luni, 22 Noiembrie 2021 16:48
    79.114.142.***
    Galati, Galati oras de suflet ce ma bucur eu ca am plecat... Scenariul care s-a petrecut aici este foarte similar cu cel petrecut si in alte institutii precum Metrorex. O mafie de asa-zisi sindicalisti cu abilitati de camatari pentru ca da, la santaj se pricep cel mai bine tin in sah o inreaga comunitate. Si dupa cum putem observa deznodamantul este si el unul clasic politicul prefera sa renunte la conducatorul institutiei de frica represariilor din partea electoratului. Pai in aceste conditii cum sa ne asteptam noi sa ajunga eficiente vreodata aceste institutii?!
    7
    36
    Raportează
  • postat de lucian
    Luni, 22 Noiembrie 2021 16:19
    92.223.167.***
    Chiar nu vrea sa se priceapa ca fara privati nu se poate face nimic!
    In toata lumea functioneaza asa. Doar la Galati ca pe vremea lui Ceausescu.
    Privatii ar prelua o mare parte din calatori, in felul asta ar usura mult transportul de stat care asa cum vedeti nu face fata la cererea de calatori.
    Si-au dat in cap singuri eliminiand asa zisa concurenta!
    21
    25
    Raportează
  • postat de Geos
    Luni, 22 Noiembrie 2021 15:50
    82.145.221.***
    Uitați-vă în jurul vostru în trafic și o sa vedeți ca majoritatea autoturismelor de 5 locuri au un singur ocupat. De multe ori aceleași mașini sunt din acelea de 1-2 mii de euro, ieftine și neintretinute, ca de proprietarii nu-și permit. Dacă primăria i-ar ajuta pe acești concetățeni sa scape de aceste vehicule și în locul lor sa folosească transportul în comun Transurb nu ar mai își pe minus. Dacă ar face primăria astfel încât Unitățile școlare și nu numai sa aibă program decalat nu ar mai fi asa mare înghesuială în mijloacele de transport în comun și pe strazile orașului la ore de vârf.
    6
    23
    Raportează
  • postat de Titi
    Luni, 22 Noiembrie 2021 14:37
    5.13.207.***
    @Me, te inseli amarni in ce scrii , ti-am dat de inteles ca lucrez acolo?, apoi ti-am spus eu cum sa calatoresti ? , nu cumva fabulezi pentru a primi like?,eu nu stiu cat castiga ei, atat cat nici tu nu iti etalezi salariul , la ce ai scris tu despre salariul lor vad ca esti total dezinformat , nici nu stii ce s-a intimpla de fapt acolo, ? esti azi postac pe post agitator contra unora si altora, daca se castiga cum spui tu, ti-am dat o ideie sa te angajezi si tu acolo daca o duci rau cu locul tau actual de munca si atata tot nici mie numi face place sa fiu coleg de munca cu tine, mi-e nu-mi este rusine cu tine. te accept asa cum esti. Mergi cu Domnul.
    28
    8
    Raportează
  • postat de Mihail V.
    Luni, 22 Noiembrie 2021 14:13
    89.136.5.***
    Bravo lor ! Așa ar trebui să facem toți, indiferent că lucrăm la stat sau la patron !
    33
    32
    Raportează
  • postat de Ionut
    Luni, 22 Noiembrie 2021 13:58
    5.13.239.***
    Prea multe gratuitati, v-ati gandit ca sunt familii cu 2-3 copii care au venitul net pe membru de familie mai mic dacat venitul unor pensionari? Gratuitati doar pentru pensionarii cu pensii mici. Faceti ca in Londra, urcarea in autobuz doar pe usa din fata unde este singurul aparat de validare si soferul ii poate observa pe cei care nu valideaza ( la Londra autobuzul sta in statie pana urca si valideaza toti calatorii)
    13
    68
    Raportează
  • postat de Calator in statie
    Luni, 22 Noiembrie 2021 12:31
    5.13.219.***
    E clar, monopolul pe transport urban a dus aici, ar trebui sa fie mai multe companii private, la concurenta, cum avem la CFR, la taxi, la autogara, etc....o alternativa la transportul lor de stat...si sa stea apoi in greva cat vor ei..
    24
    64
    Raportează
  • postat de me
    Luni, 22 Noiembrie 2021 12:09
    62.231.94.***
    Titi șofer, eu plătesc abonament în avans, nu îmi spui tu când sa călătoresc! mințiți în privința salariilor, aveți peste 3500 net , condiții de lux la volan, curați, nu va sinchisiti sa dați o matura la capăt de traseu...nu îți convin veniturile ? schimbă locul de muncă sau meseria ! nu sunt obligat EU care plătesc cursa înainte sa suport mizeriile voastre.nu ma interesează sa fim colegi la Transurb, mi-ar fi rușine cu tine ! pune mana la muncă, nu fi doar agitator ! RUSINE !
    17
    94
    Raportează
  • postat de Alex
    Luni, 22 Noiembrie 2021 11:55
    82.79.132.***
    Facut o lista cu cei prezenți si desfăcut contractul de munca. Cei dati afara sa se angajeze in sectorul privat sa vada cum e iar locurile libere de la transurb, garantat, vor fi ocupate in 30 zile de către cei care vor cu adevărat sa muncească.
    32
    83
    Raportează
  • postat de Catalin
    Luni, 22 Noiembrie 2021 11:44
    86.127.209.***
    Cand depinzi in mare masura de banii dati de Primaria Galati te astepti si la asa ceva.
    Transurb S.A. trebuie sa inteleaga ca nu poti transporta gratis toti elevii si pensionarii din Galati si sa astepti subventia de la Primarie.
    Daca nu urca in autobuz populatia activa, care plateste abonamentul integral, Transurb SA nu are cum sa se dezvolte cat de cat sanatos.
    Consilierii locali si Primaria GL trebuie sa adopte modelul din Brasov unde nu exista gratuitate totala la pensionari si elevi.
    Trebuie umblat si la rentabilitatea traseelor.
    Anumite trasee trebuie scurtate.
    Oare managerul Transurb SA cu o hartie in fata poate cofigura toate traseele de transport public din Galati ?
    Acum 2 saptamani am vrut sa ajung din Bariera Traian in centru( piata sau parcul Eminescu sau bloc Albatros).
    Acolo sunt 2 statii la o distanta de 100 m intre ele,( una pentru 26, si un alt autobuz., alta statie pentru 35 si probabil alte autobuze). Am ratat un 35 care n-a oprit in statia pentru 26 si am pornit pe jos pana in centru pe strada Traian.
    Transurb SA n-a incasat 2 lei de la mine.
    10
    65
    Raportează
  • postat de Titi
    Luni, 22 Noiembrie 2021 10:52
    5.13.207.***
    pentru @me: ai sa mai mergi doua zile in plus , pentru abonament nu ai semnat nici un contract legal in fata ,,notarului,, , deci se va prelungi cu doua zile. e de la sine inteles. si daca vrei sa lucrezi la ei dute urgent cat mai e timp sa nu ti-o ia altii inainte sant ,, locuri limitate,, si strga si tu in gura mare ca vrei sa lucrezi pe banii aceia putini ca esti obisnuit de ani buni.
    53
    14
    Raportează
  • postat de Dax
    Luni, 22 Noiembrie 2021 10:32
    89.39.81.***
    Pai daca ei lucreaza prea mult si iau ore suplimentare astfel incat sa lucreze toata luna , de unde naiba bani pentru ei lunar CAND EI IAU DINAINTE BANII SI PENTRU urmatoarele doua luni ? Trebuie sa aiba rabdare ca , contributiile cetatenilor sa ajunga la buget .. Astia sug din buget mai repede decat e alimentat . E un nonsens sa ceri de unde nu mai este efectiv .
    14
    48
    Raportează
  • postat de Tirpitz
    Luni, 22 Noiembrie 2021 10:21
    82.76.159.***
    Deocamdata in parlamentul de kkkktt se cere indexarea pensiilor speciale si voi vreti firimituri la salarii? Va dati seama in ce tara traim, cu hoti si prosti care sunt in frunte, idioti care-si bat joc de cei ce muncesc sa-i duca pe nemernici in spate?!?
    18
    39
    Raportează
  • postat de George
    Luni, 22 Noiembrie 2021 09:55
    95.76.53.***
    robert mcare 5000 lei ma? doar directoru incaseaza atat. Soferii abia daca vad un 2000 lunar
    57
    10
    Raportează
  • postat de Sclavii directorilor sa nu mai comenteze
    Luni, 22 Noiembrie 2021 09:44
    5.13.197.***
    Art. 43 – Dreptul la grevă

    (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
    (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
    16
    41
    Raportează
  • postat de Iancu Jianul
    Luni, 22 Noiembrie 2021 09:41
    5.13.200.***
    Daca s-a inteles la un acord ca vor primi marirea, iar acum nu se mai da, la ce sa te astepti?? Demisia conducerii si a personalului TESA! ALTII!
    Verificati si banii sifonati, sa vezi ca sunt bani de mariri duble! Despre ce vorbim? Romanul are in ADN furtul! De sute de ani, nu de acum!
    15
    49
    Raportează
  • postat de Marian
    Luni, 22 Noiembrie 2021 09:17
    109.166.134.***
    Bravo lor...ca ei să facă toti cei care sunt nedreptățiți...indiferent ca e la stat sau privat...La Galați nu se respectă drepturile din Codul munci,Contractele individuale de munca...ITM-ul ca inexistent...mai ales pentru incalcarea Codului munci...Sindicatele nu se implică...
    21
    46
    Raportează
  • postat de Arestati directorul pentru inselaciune
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:55
    5.13.197.***
    da-le soferilor ce ai promis si apoi da-ti demisia!!!!! tii elevii blocati pe drumuri!!!!
    18
    45
    Raportează
  • postat de Primarul e de vina
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:44
    5.13.197.***
    Primarul ce zice???Tace,nu zicea el ca o sa fie bine fara maxi-taxi!!!!!Demisia directorului!!!!!
    22
    50
    Raportează
  • postat de me
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:42
    62.231.94.***
    pai, plata abonamentului in avans nu e tot un fel de contract si pentru noi? ei sau obligat sa ma transporte prin incasarea in avans a calatoriei ! deci au incalcat contractul semnat de sindicat cu conducerea si primaria plus abonatii !!!
    13
    51
    Raportează
  • postat de MISU
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:42
    86.124.205.***
    Bravo voua ca stiti ce vreti!!! Acest director .ca si Gospodarire Urbana ,ca si Administratia pietelor si ca toti directorii EFEMERI numiti de primar SUNT VATAFII acestor societati!!! Nici cu jandarmii nu mai trebuie lasati sa intre in aceste societati!!!Ei sunt DUMNEZEI pe acolo si nu au pic de rusine ,ca pe spinarea salariatilor iau salarii NESIMTITE, ca si ei de altfel!!!Sa va fie rusine cind intrati pe la sediile lor HAHALERELOR!!!
    25
    49
    Raportează
  • postat de Alexutz
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:41
    5.2.205.***
    Asta arata ce bine conduce tovarasul societatea si ce bine minte primaria cand la greva anterioara si-a trimis un stergator de pantofi sa le promita la oameni ca se va rezolva situatia.

    De aici rezulta multe.....societatea supra-dimensionata cu mai multi angajati decat are nevoie, salarii grase pentru directorasi, amante si pile, autobuze noi cumparate dar neachitate la timp ( luat dintr-o parte si pus in alta deci gaura undeva este chiar daca nu apare la Transurb ) probabil la fel o sa fie si cu tramvaiele si asa mai departe.

    Sunt 715 angajati la Transurb din care 400 sunt soferi, ia mai faceti curatenie in cei 315 , pile, amante si plimbatori de hartie sa vezi cum apar niste bani.
    10
    76
    Raportează
  • postat de me
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:38
    62.231.94.***
    cumva soferii fac parte din masa electorala a primarului ? cam asa se poate presupune daca nu ia masuri ! cum sa faci greva pentru bani de acualizare inflatie ??? pai asa ar trebui sa intre toti salariatii din tara in greva! si noi platitorii de abonamente de ce trebuie sa ii suportam ???
    15
    59
    Raportează
  • postat de me
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:11
    62.231.94.***
    nu frig iarna, nu cald vara, deh, la camasa si cravata, peste 3000 net/luna, multi din subventii contribuabili, nu pericol sau risc la 15-20 km/ora... boierie... li s-a urcat la cap democratia. sunt soferi care au mai putin, isi intretin si curata masina singuri, fac sute de km zilnic in traffic greu...ex transport personae in tara si nu au mofturile lor! RUSINE !!! Pucheanu sa ia masuri urgent! !!!
    19
    64
    Raportează
  • postat de me
    Luni, 22 Noiembrie 2021 08:00
    62.231.94.***
    daca am ajuns la mana lor.... e grav. am a ornament platit si e a doua oara cand plec cu taxiul la servici. au salarii bune, peste 3000 de lei lunar si eu , cu salariul mai mic, sunt nevoit sa risipesc din cauza lor. e problema mare 100 de lei pe care o cer....??? sunt nesimtiti ! ce ar fi sa intre si medicii in greva, ce-ar fi sa intre si magazinele alimentary, farmaciile...etc toti in greva? ar trebui dati in judecata ptr despagubiri, daune si sa plateasca si onorariul avocatilor! ma refer la sindicatul acestor... derbedei, altfel nu merit a sa le zic!
    25
    71
    Raportează
  • postat de Vali
    Luni, 22 Noiembrie 2021 07:45
    46.97.176.***
    Nu s-a anunțat nimic in stații....
    Panourile afișează programul de circulatie
    3
    65
    Raportează
  • postat de robert m.
    Luni, 22 Noiembrie 2021 07:26
    86.124.200.***
    Nu le mai ajung 50milioane net pe luna? Mai vor sporuri si alte foloase? Altii traiesc cu 15milioane..... Dati i afara si angajati altii cu 30milioane sa vezi ce bucurosi vor fi!
    27
    86
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.