Consiliul Județean a făcut alocări uniforme de fonduri

Consiliul Județean a făcut alocări uniforme de fonduri
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Vineri, 17 decembrie, în ședință extraordinară, Consiliul Județean Galați a decis aprobarea repartizării pe unităţi administrativ-teritoriale (UAT) a cotei de 6% din impozitul pe venit încasată suplimentar în anul 2021, faţă de planul anual repartizat, având loc, totodată, o rectificare a bugetului local al județului Galați pe anul 2021 şi a estimărilor pentru anii 2022-2024.

Sumele au fost repartizate pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură care necesită cofinanţare locală şi pentru cheltuielile de funcţionare care, în mod justificat, nu pot fi finanţate din veniturile proprii sau din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

De această dată, alocările au fost uniforme în toate cele 64 de UAT-uri din județ, excepție făcând municipiul reședință de județ, care dispune de fonduri din alte surse de finanțare. Astfel, 61 dintre acestea, inclusiv municipiul Tecuci și orașele Berești și Târgu Bujor, au primit câte 27.000 de lei, în timp ce comunele Bălășești și Fârțănești au avut alocări de câte 33.000 de lei, iar la Gohor "merg" 34.000 de lei.

Suma totală alocată în ședința Consiliului Județean a fost de 1,747 milioane de lei.

Citit 1658 ori Ultima modificare Sâmbătă, 18 Decembrie 2021 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.