* Comisia de buget-finanţe a Consiliului Local i-a audiat pe toţi cei 7 directori de societăţi edilitare, în dosarul primelor uriaşe şi salariilor încrucişate deschis de „Viaţa liberă” în mai * Concluziile Comisiei vor fi făcute publice marţi, 29 iunie, în plenul Consiliului Local * Atunci vom afla şi dacă directorii vor fi obligaţi să returneze banii pe care i-au încasat *
Comisia de buget-finanţe a Consiliului Local a încheiat procesul de audiere a celor 7 directori de servicii publice, societăţi şi regii din subordinea CL.
După ce, în săptămânile anterioare, i-a audiat pe şefii Serviciului Public Ecosal, social-democratul Ion Ionescu, şi Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Galaţi, liberala Angela Ivan, Comisia i-a luat la întrebări, marţi seară, pe managerii celorlalte 5 societăţi edilitare: social-democraţii George Cubasa de la Apaterm, Eugen Zaharia de la Administraţia Pieţelor Agroalimentare şi Gelu Stan de la Apă-Canal, precum şi conservatorii Genica Totolici de la Transurb şi Eduard Grosu de la Serviciul Public Administrarea Domeniului Public.
„Marţi seară am terminat audierile. Cei 5 directori au prezentat bilanţurile şi execuţiile bugetare ale societăţilor pe care le conduc şi au oferit explicaţii cu privire la faptele dezvăluite de ziarul dvs.: primele şi salariile încrucişate de care au beneficiat”, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local, social-democratul Aurelian Constantin (FOTO).
Raport de lucru
Acum, Comisia lucrează la un raport pe care îl va înainta Consiliului Local marţea viitoare, pe 29 iunie, în plen. Acest raport va evidenţia, în primul rând, dacă primele de ordinul zecilor de mii de lei pe care şi le-au acordat 5 dintre cei 7 directori (Ion Ionescu, Angela Ivan, George Cubasa, Eugen Zaharia şi Genica Totolici) au fost sau nu justificate, în raport cu performanţele unităţilor pe care le conduc.
Documentul va face referire şi la salariile încrucişate de care au beneficiat 3 dintre manageri:
· directorul Apaterm, George Cubasa, care a luat o leafă brută de 3.700 de lei de la Pieţe din februarie 2009 pentru o activitate de expert cadastru-geodezie,
· directorul Pieţelor, Eugen Zaharia, care a luat 3.600 de lei brut tot din februarie 2009 de la Apaterm pentru activitatea de consilier al directorului general,
· directorul Zonei Libere, Angela Ivan, care a luat din martie 2010 un salariu brut de 3.400 de lei de la Pieţe pentru activitate de consulting pentru un proiect de piaţă de gros transfrontalieră.
Surse apropiate Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local au declarat, pentru „Viaţa liberă”, că ancheta întreprinsă de Comisie a relevat că aceste venituri erau reale, dar plata lor a încetat chiar înainte ca directorii să vină în faţa Comisiei, la audieri. Conform aceloraşi surse, raportul va stabili dacă cei 3 manageri vor fi obligaţi sau nu să returneze aceşti bani.
Reglementări restrictive
Totodată, documentul va propune măsuri care să împiedice repetarea acestor situaţii. „Raportul va include trei propuneri. Prima este interdicţia ca personalul TESA dintr-o societate a Consiliului Local să se angajeze, simultan, într-o altă societate a Consiliului Local. Muncitorii vor putea face acest lucru – de exemplu, cei de la Apă-Canal vor putea munci şi la Apaterm – dar TESA nu”.
„A doua propunere este aceea ca directorii societăţilor edilitare să nu mai aibă voie să-şi angajeze consilieri personali. Nu mi se pare normal ca un director de societate a Consiliului Local să aibă consilier, în condiţiile în care directorii din sectorul privat nu au”.
„A treia propunere este aceea ca societăţile edilitare care au profit să nu mai direcţioneze acel profit către angajaţi, ci către fondul de dezvoltare a societăţii”, a afirmat preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Aurelian Constantin.
Potrivit oficialului, cele trei propuneri vor fi incluse, ulterior, şi într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local, astfel încât ele să devină literă de lege.
„Nu ştiu dacă vom reuşi să întocmim proiectul de hotărâre până la şedinţa Consiliului Local de marţea viitoare”, a spus Aurelian Constantin. Următoarea şedinţă a legislativului local este programată în iulie.
Amintim că ancheta Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local a debutat la ordinul primarului municipiului Galaţi, social-democratul Dumitru Nicolae, după ce „Viaţa liberă” a publicat „Serialul de criză – Veniturile şefilor de societăţi edilitare”, în care a prezentat starea economico-financiară a celor 7 societăţi de utilităţi publice, precum şi salariile şi primele directorilor generali.
Imediat după startul anchetei, edilul-şef a declarat, într-o scrisoare deschisă publicată de cotidianul nostru pe 7 iunie, că le va cere directorilor să returneze toţi banii dacă aceştia i-au încasat în mod nejustificat.
Săptămâna trecută, primarul Dumitru Nicolae şi-a reiterat angajamentul de a face lumină în acest caz. „Vreau să închei acest capitol până la şedinţa Consiliului Local din 29 iunie”, a declarat atunci edilul-şef.* Comisia de buget-finanţe a Consiliului Local i-a audiat pe toţi cei 7 directori de societăţi edilitare, în dosarul primelor uriaşe şi salariilor încrucişate deschis de „Viaţa liberă” în mai * Concluziile Comisiei vor fi făcute publice marţi, 29 iunie, în plenul Consiliului Local * Atunci vom afla şi dacă directorii vor fi obligaţi să returneze banii pe care i-au încasat *
Comisia de buget-finanţe a Consiliului Local a încheiat procesul de audiere a celor 7 directori de servicii publice, societăţi şi regii din subordinea CL.
După ce, în săptămânile anterioare, i-a audiat pe şefii Serviciului Public Ecosal, social-democratul Ion Ionescu, şi Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Galaţi, liberala Angela Ivan, Comisia i-a luat la întrebări, marţi seară, pe managerii celorlalte 5 societăţi edilitare: social-democraţii George Cubasa de la Apaterm, Eugen Zaharia de la Administraţia Pieţelor Agroalimentare şi Gelu Stan de la Apă-Canal, precum şi conservatorii Genica Totolici de la Transurb şi Eduard Grosu de la Serviciul Public Administrarea Domeniului Public.
„Marţi seară am terminat audierile. Cei 5 directori au prezentat bilanţurile şi execuţiile bugetare ale societăţilor pe care le conduc şi au oferit explicaţii cu privire la faptele dezvăluite de ziarul dvs.: primele şi salariile încrucişate de care au beneficiat”, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local, social-democratul Aurelian Constantin (FOTO).
Potrivit oficialului, cele trei propuneri vor fi incluse, ulterior, şi într-un proiect de hotărâre de Consiliu Local, astfel încât ele să devină literă de lege.
„Nu ştiu dacă vom reuşi să întocmim proiectul de hotărâre până la şedinţa Consiliului Local de marţea viitoare”, a spus Aurelian Constantin. Următoarea şedinţă a legislativului local este programată în iulie.
Amintim că ancheta Comisiei de buget-finanţe a Consiliului Local a debutat la ordinul primarului municipiului Galaţi, social-democratul Dumitru Nicolae, după ce „Viaţa liberă” a publicat „Serialul de criză – Veniturile şefilor de societăţi edilitare”, în care a prezentat starea economico-financiară a celor 7 societăţi de utilităţi publice, precum şi salariile şi primele directorilor generali.
Imediat după startul anchetei, edilul-şef a declarat, într-o scrisoare deschisă publicată de cotidianul nostru pe 7 iunie, că le va cere directorilor să returneze toţi banii dacă aceştia i-au încasat în mod nejustificat.
Săptămâna trecută, primarul Dumitru Nicolae şi-a reiterat angajamentul de a face lumină în acest caz. „Vreau să închei acest capitol până la şedinţa Consiliului Local din 29 iunie”, a declarat atunci edilul-şef.