Biletul Transurb, plătit cu cardul direct în autobuz. Când va fi posibil şi la Galaţi

Biletul Transurb, plătit cu cardul direct în autobuz. Când va fi posibil şi la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Nu o dată gălăţenii au reclamat că au renunţat să urce într-un mijloc de transport ori au fost nevoiţi să călătorească fără bilet pentru că automatul din staţie nu funcţiona. Plata călătoriei cu cardul bancar, în mijlocul de transport, este o normalitate în alte oraşe. Şi este soluţia cea mai la îndemână pentru călătorii care n-au mai apucat să-şi cumpere bilet sau care descoperă că abonamentul pe care îl aveau nu mai este valabil. Vestea bună este că în curând şi gălăţenii ar putea beneficia de plata călătoriei cu cardul în autobuz.

„Începând cu luna decembrie, sperăm – am demarat deja procedura – să instalăm pe fiecare mijloc de transport şi câte două POS-uri, pentru ca fiecare cetăţean să poată plăti biletul cu cardul bancar. Se urcă în autobuz şi îşi cumpără biletul cu cardul. Deocamdată, doar biletele vor fi putea fi achiziţionate, dar, pe viitor, e posibil să poată fi achiziţionat şi o formă de abonament”, a anunţat directorul general al companiei publice de transport local, Ghiţă Paraschiv, la Reperul Tv. 

Managerul consideră că în acest fel vor fi eliminate şi cozile care se formează la casele de bilete. De asemenea, directorul Transurb şi-a exprimat speranţa că până la finele anului sau începând cu anul viitor vor mai fi montate în oraş încă 13 automate de bilete (TVM-uri) în zonele aglomerate, precum capătul liniei de tramvai din Micro 19, Piaţă, Bănci etc.

„Noi ne punem mari speranţe că cetăţenii vor merge către aceste POS cu cardul bancar. Şi dacă aducem şi cele 13 automate, atunci gălăţenilor le va fi mai uşor să-şi cumpere bilete”, a mai spus Ghiţă Paraschiv.

Marea problemă a automatelor de bilete este aceea că funcţionarea lor devine adesea o loterie. Pot rămâne fără hârtia pe care sunt tipărite biletele, pot accepta doar plata cash sau cu cardul, ori pot fi blocate de alţi utilizatori. De asemenea, unii gălăţeni urcă în mijlocul de transport doar cu chitanţa eliberată de TVM, iar din neştiinţă sau neglijenţă omit să ia şi biletul, din fanta în care este eliberat.

Începând de anul viitor, dacă solicitarea Transurb va fi aprobată, gălăţenii îşi vor putea cumpăra biletul de călătorie direct de la şofer sau vatman, însă doar în staţii, când aceştia vor putea folosi casele de marcat. Biletul cumpărat de la conducătorul mijlocului de transport ar putea costa trei lei.

Foto: Anca Melinte

Citit 6637 ori Ultima modificare Luni, 21 Noiembrie 2022 12:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.