Obiective importante pentru Galaţi: Faleza Dunării şi Valea Ţiglinei, revitalizate pe hârtie (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Obiective importante pentru Galaţi: Faleza Dunării şi Valea Ţiglinei, revitalizate pe hârtie (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Faleza Dunării şi Valea Ţiglinei ar trebui să devină repere măcar pentru municipiul Galaţi, dacă nu pentru întreaga zonă turistică din care facem parte. Aşa tot promit autorităţile locale, în vreme ce gălăţenii constată că ambele zone se degradează pe zi ce trece. Şi se întreabă de ce nu se execută măcar reparaţiile şi întreţinerea care sunt de bun-simţ într-un oraş civilizat. Primăria se prevalează de faptul că a încheiat două contracte de proiectare pentru revitalizarea acestor zone cu bani europeni. Durata iniţială a contractelor a fost de opt luni, numai că acest termen a fost dublat, iar valoarea unuia dintre ele a fost majorată. 

„Faleza Dunării va îmbina un circuit cultural dat de monumentele de for public, unul sportiv și unul de promenadă, pe lângă multe alte posibilități de relaxare. În ceea ce privește Valea Țiglinei, se urmărește amenajarea peisagistică a întregului areal, cu trasee pentru diverse sporturi, locuri de joacă și multe altele pentru petrecerea timpului liber în mod activ”, promiteau autorităţile în ianuarie anul acesta, când au anunţat atribuirea contractelor de proiectare pentru cele două obiective de interes major. Proiectarea ar fi trebuit să dureze opt luni, şi au trecut deja 11. Tocmai de aceea am fost curioşi cum şi cât se (mai) lucrează la cele două documentaţii.

Contracte atribuite în ianuarie 

„Revitalizarea turismului din Galați, prin valorificarea durabilă a elementelor de patrimoniu cultural și natural de pe Faleza Dunării”, acesta este scopul pentru care Primăria Galaţi a atribuit, pe 10 ianuarie 2022, un contract de proiectare Asocierii Expert Project Team SRL Iași - Arhideskvision SRL Galați - AMG Lorem Consult SRL Galați. Valoarea totală se ridica la 1.621.038 de lei fără TVA, iar termenul de realizare ar fi trebuit să fie de 8 luni, conform datelor din portalul achizițiilor publice. Numai că, printr-un act adiţional, durata contractului a fost prelungită de la 8 la 16 luni.

Cu aceeași asociere a fost semnat, tot pe 10 ianuarie 2022, şi contractul pentru serviciile de proiectare necesare investiţiei „Reabilitare și refuncționalizare teren degradat Valea Țiglinei”. Valoarea iniţială a fost de 825.000 de lei fără TVA, iar durata, de 8 luni. Numai că, prin două acte adiţionale, atât durata cât şi valoarea contractului au fost modificate. Astfel, s-a ajuns la un termen de 16 luni şi la un preţ total de 907.000 de lei fără TVA.

Ambele contracte au fost atribuite pe criteriul „cel mai bun raport calitate – preţ”. Iar misiunea Asocierii Expert Project Team SRL Iași - Arhideskvision SRL Galați - AMG Lorem Consult SRL Galați este de a realiza proiectele tehnice şi documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru fiecare dintre cele două zone. Şi nu sunt doar hârtii, ca multe altele, făcute, plătite şi îngropate prin sertare! Scopul celor două documentaţii este acela de a obţine, pentru execuţia lucrărilor, bani europeni în următorul exerciţiu financiar.

N-o să fie chiar ca la Dubai… ci pe-aproape

Neoficial se aude că documentațiile contractate sunt spectaculoase. Şi se vehiculează pentru punerea lor în operă, costuri de aproximativ 25 milioane de euro.

Numai că gălăţenii au văzut deja cum ar arăta „O Faleză ca-n Dubai”, într-un spectaculos proiect realizat de o echipă de gălăţeni foarte talentaţi - Radu Alexandru Mocanu, Mihai Roşcăneanu, Dragoş Năstase şi Marius Marcu - marii premiaţi la concursul de soluţii urbanistice organizat de primărie în 2019. După cum au văzut şi o Valea Ţiglinei transformată într-un pol de atracţie nu doar pentru gălăţeni, un proiect realizat de firma Tera Design Studio SRL, premiată în cadrul aceluiaşi concurs de soluţii urbanistice organizat de primărie.

Atunci am admirat desenele, ne-am entuziasmat… şi tot cu ce aveam am rămas. Tocmai de aceea am fost curioşi în ce stadiu se află documentaţiile şi când ar putea fi ele supuse aprobării Consiliului Local.

Ce spune Primăria Galaţi 

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, vă comunicăm că la această dată se lucrează în același timp la documentația de urbanism și la documentația tehnică pentru cele două proiecte de investiții, în vederea corelării datelor din proiecte cu Planul de Urbanism Zonal.

Pentru serviciile de proiectare necesare în vederea punerii în valoare a Falezei Dunării și a Văii Țiglinei s-a obținut finanțare europeană, prin Programul Operațional Asistență Tehnică, iar pentru lucrările de investiții se vor accesa bani europeni pentru cele două proiecte prin Programul Operațional Regional 2021-2027, fiind așteptate în acest sens ghidurile de finanțare”, ne-a transmis Biroul de Presă al administraţiei locale.

Ce planuri erau 

Reamintim că, în august 2020, Primăria Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi şi-au dat mâna în cadrul unui parteneriat menit să atragă fondurile europene necesare modernizării Falezei Dunării. Protocolul prevede că municipiul Galați, proprietar al terenului și al infrastructurii, va avea responsabilitatea îmbunătățirii infrastructurii publice de turism în zona protejată a Falezei Dunării, iar Consiliul Județean, prin Muzeul de Artă Vizuală, va asigura asistența calificată pentru punerea în valoare a monumentelor de for public - sculpturile în metal - și informarea turiștilor cu privire la patrimoniul cultural existent.

În proiectul dorit de autorităţi, Faleza ar urma să aibă trei circuite: unul de promenadă, unul sportiv, pentru alergare şi biciclete, şi unul cultural, al sculpturilor în metal. Pentru a fi ferită de inundaţii, trebuie consolidat şi extins taluzul dinspre Dunăre, spaţiile verzi vor fi reamenajate, la fel şi scările de acces la Faleza Inferioară. Proiectul prevede şi două parcări subterane, cu o capacitate de minimum o sută de locuri fiecare, construite în mal, pe piloni foraţi, dar şi o zonă de cafenele cochete, din elemente modulare. În plus, se dorește relocarea portului de ambarcațiuni în altă zonă de agrement a orașului și se analizează posibilitatea realizării unui viaduct care să plece de lângă viitoarea seră a Grădinii Botanice, preluând fluxul de maşini, către Turnul Tv.

În ceea ce privește Valea Țiglinei, se urmărește amenajarea peisagistică a întregului areal, cu trasee pentru diverse sporturi, locuri de joacă și multe altele pentru petrecerea timpului liber în mod activ.

Rămâne de văzut dacă şi când aceste planuri ambiţioase, ori altele şi mai şi, vor fi puse în operă. Cert este că starea în care au ajuns sculpturile în metal de pe Faleza Dunării este absolut deplorabilă. Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Muzeul de Artă ar trebui să colaboreze pentru curăţarea, vopsirea şi punerea lor în valoare, inclusiv prin iluminat. Ulterior, acest ansamblu artistic de o valoare inestimabilă ar trebui promovat, iar lucrările identificate şi prezentate prin QR-code. 

Foto: Anca Melinte

Citit 6887 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2022 11:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.