Sănătatea gălăţeană are nevoie de 220 de milioane de euro. Care sunt priorităţile de investiţii ale Consiliului Judeţean

Sănătatea gălăţeană are nevoie de 220 de milioane de euro. Care sunt priorităţile de investiţii ale Consiliului Judeţean
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Într-un recent dialog purtat cu președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, acesta a trecut în revistă o serie de obiective de investiții ale instituției în anul 2023. Pentru că sănătatea a fost și rămâne o prioritate absolută, președintele CJ a ținut, mai întâi, să lămurească, din punctul său de vedere, situația neincluderii noului corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei” pe lista scurtă a finanțărilor cu fonduri europene prin PNRR.

”Vreau să clarific ceva: așa cum am mai spus-o, în 2021, la începutul anului, mai exact în luna februarie, ministrul USR al Fondurilor Europene de atunci a cerut tuturor consiliilor județene, dar și unor primării, completarea unor chestionare cu privire la ce clădiri noi sau extinderi de spitale dorim să facem. Acest document s-a întors la Ministerul Fondurilor Europene, dar și la Ministerul Sănătății. Ulterior, în toamna aceluiași an s-au cerut clarificări și mențiuni, iar noi am fost printre primele județe care au răspuns. Din păcate, suntem printre cele 20 de județe din România ce nu beneficiază de finanțare în acest sens prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru că așa au dorit miniștrii USR de la acea vreme (Cristian Ghinea și Vlad Voiculescu – n.r.)”, ne-a precizat Costel Fotea.

Cu toate acestea, președintele CJ pare de neclintit în ceea ce privește acest proiect de amploare, evaluat la circa 150 de milioane de euro. ”Drumul acestui spital către realitate continuă cu expertize și studii de fezabilitate și l-am depus pe PNRR cu clauză suspensivă. În paralel, vom căuta și alte surse de finanțare. Indiferent de natura acesteia, vom face tot posibilul ca acest spital nou cu 375 de paturi să se realizeze la Galați pentru că este absolut necesar și nu doar în materie de adresabilitate”, a adăugat Costel Fotea.

În ceea ce privește celelalte proiecte sanitare, am aflat că, la această dată, se lucrează la caietul de sarcini pentru modernizarea, practic, reconstrucția Spitalului Municipal ”Anton Cincu” din Tecuci. ”Este vorba despre o nouă clădire, în valoare de 35 de milioane de euro, cu subsol, parter și trei etaje. La subsol vor funcționa laboratoare, farmacia și sterilizarea spitalului, la parter va fi ortopedia, dar și cabinetele medicilor pentru consultații, la primul etaj va fi terapia intensivă, săli de operații și un centru de transfuzii, la al doilea nivel va funcționa secția de chirurgie, iar la ultimul etaj, cea de medicină internă”, a descris, deja, președintele CJ, structura noii unități sanitare din nordul județului.

Revenind la Spitalul Județean, am aflat că în acest an vor fi finalizate atât extinderea parcării supraetajate, prevăzută cu heliport, noua clădire a Prosecturii Legale cu laboratoare de curs pentru studenți, dar vor continua și lucrările de eficiență energetică. ”Vom finaliza și secția de cardiologie intervențională pentru montarea de stenturi, iar, în plus, vor exista numeroase alte dotări”, ne-a mai spus Costel Fotea.

În ceea ce privește investițiile pe mai multe ”fronturi” de la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor, conform sursei citate, tot în 2023 va fi terminată noua secție de Pediatrie și vor continua lucrările la ambulatoriul spitalului și la eficiența energetică a unității sanitare. Totodată, pentru Unitatea Medico-Socială de la Gănești a avut loc recent semnarea contractului pentru modernizarea și reabilitarea tuturor clădirilor. ”Vor fi doar câte doi pacienți în saloane cu toalete proprii, un proiect de 10 milioane de lei prin PNRR, dar și cu o contribuție proprie de 3,6 milioane de lei, reprezentând cheltuielile neeligibile”, a arătat președintele CJ.

Altfel, creșterea eficienței energetice rămâne o prioritate și pentru Spitalul de Boli Infecțioase, în vreme ce la Spitalul TBC vor fi demolate clădirile vechi și va fi sistematizată curtea unității sanitare. Nu în ultimul rând, ”în afară de construcții, printr-un program special de dotare a spitalelor în contextul pandemiei de COVID-19, toate spitalele din coordonarea și subordinea CJ vor beneficia de aparatură și mobilier, dar și de sisteme de climatizare și sterilizare a aerului pentru combaterea infecțiilor nosocomiale de aproximativ 60 de milioane de lei. Este vorba despre o finanțare nouă, cu fonduri prin PNRR, ce se adaugă proiectelor inițiale și fondurilor obținute în acest sens, anterior, prin POIM”, a mai transmis același Costel Fotea.

Citit 2280 ori Ultima modificare Joi, 26 Ianuarie 2023 12:28

3 comentarii

  • postat de Cristi
    Luni, 16 Ianuarie 2023 15:37
    86.34.187.***
    Ministrii de la acea vreme formau un guvern cu cei pe care ii tineti astazi in brate, respectiv PNL, aveti ciolanul in farfurie zeci de ani si tot altul este vinovat de lucrurile negative, sa va fie rusine! Pacat ca nu stiti ce este.
    0
    0
  • postat de Alexutz
    Luni, 16 Ianuarie 2023 12:21
    5.2.205.***
    Gresit, sanatatea galateana are nevoie de profesionisti adevarati nu de macelarii din spitale.
    Avem aparatura performanta care zace nefolosita si este scoasa la iveala doar cand vine vreun smecher de la Bucuresti in vizita. In rest nu este mentenanta facuta la ele, instructaj adecvat si asa mai dep
    0
    0
  • postat de Beresteni
    Luni, 16 Ianuarie 2023 06:52
    89.39.81.***
    Poate gasim intelegere la Consiliul Judetean Galati la domnul presedinte Costel Fotea sa faca drumul de centura al orasului Beresti pe langa statia CFR Beresti Tunel pana la drumul judetean DJ 242 B spre Plesa si Barlad, ar trebui cam 1 km de asfaltat si un pod, se crapa pereti caselor cetatenilor d
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.