Puterea pierde teren la Brăila

Puterea pierde teren la Brăila
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Caz, se pare, unic în ţară * În organismele de conducere ale judeţului şi municipiului Brăila au fost votate hotărâri prin care sunt eliminaţi din funcţii vicepreşedintele CJ şi viceprimarul municipiului, ambii membrii ai partidului aflat la putere la nivel central *

S-a spus în câteva rânduri că Brăila postdecembristă devenise „roşie”, aluzie deloc străvezie la culoarea Partidului Social Democrat (PSD), ai cărui candidaţi – la nivel local - au fost preferaţi în alegeri atât de locuitorii judeţului, cât şi de cei ai municipiului.

Acum, situaţia se poate rezuma în aceeaşi termeni date fiind rezultatele votului în cazul a două proiecte de hotărâri în Consiliul Judeţean (CJ) Brăila şi în Consiliul Local Municipal (CLM) Brăila.

Practic, în şedinţele ordinare ale celor două organisme administrative s-a votat înlăturarea din funcţii a vicepreşedintelui CJ Giana Maria Pătraşcu şi a viceprimarului Stănel Necula, ambii membrii ai Partidului Democrat Liberal (PDL).

Pentru acest demers s-a apelat la soluţia democratică a utilizării dorinţei şi votului majorităţii. În ambele consilii s-au aliat consilierii PSD cu cei ai Partidului Naţional Liberal (PNL) şi ai Partidului Conservator (PC), aceştia propunând excluderile menţionate. S-a votat, cu majoritate, înlăturarea reprezentanţilor puterii.

Giana Pătraşcu a declarat că va uza de atributele justiţiei pentru a-şi face dreptate, pentru că nu există, din punctul său de vedere, motivaţie pentru acest demers.

Chiar dacă Prefectura va ataca sau nu cele două hotărâri, deocamdată se poate spune că la Brăila opoziţia politică a obţinut un scor foarte bun, reuşind să zdruncine serios scaunul puterii.

Dacă amintim şi faptul că Giana Pătraşcu, fost preşedinte interimar al PDL local, este mâna dreaptă a lui Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, fost deputat de Brăila, artizan alături de Theodor Stolojan în formarea PDL la nivel naţional, atunci se poate înţelege  dimensiunea situaţiei. Propuneri în vederea înlocuirii celor doi se vor concretiza  la şedinţele din luna septembrie ale CJ şi CLM Brăila.

Conform rezultatului oferit de scorul electoral de la ultimele alegeri, la Brăila conducerile judeţului şi municipiului se află în mâna opoziţiei. 

Gheorghe Bunea Stancu (FOTO) – liderul PSD local – este şi preşedintele Consiliului Judeţean, iar ex-senatorul Aurel Gabriel Simionescu – preşedinte executiv al organizaţiei judeţene PSD – a devenit primarul municipiului Brăila.

Citit 704 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.