* Casa blestemată: scheletul Centrul de Afaceri *
Multe sunt lucrările începute şi unele aproape terminate pe care Galaţiul le expune cu mândrie prostească: ori n-au mai avut chef cei care au venit după comunişti, ori n-au mai avut bani proprietarii, ca să treacă de fundaţii.
De pildă, fosta viitoare sală de box de pe Domnească ar putea fi inclusă în lista… statuilor metalice, iar viitorul complex comercial din Ţiglina I, oprit deocamdată la nivel de mare subsol tehnic, ar putea fi folosit până una-alta, umplut cu apă, drept piscină…
Dar cea mai impunătoare construcţie veşnic neterminată – Zorba grecul ar spune că o aşa fastuoasă ratare n-a mai întâlnit! – este clădirea Centrului de Afaceri Galaţi, în veşnică împietrire!
Chiar în buric de târg istoric, ea poate fi pusă fără grijă în locul corăbioarei de pe stema Galaţiului: vaporaşe nu prea mai avem, dar „ruina”, cum i se spune de obicei, este veşnică, în ciuda faptului că din când în când se mai ridică puţin, pentru a recădea în poziţia de schelet lugubru…
Începută în primăvara de dinainte de Revoluţie, construcţia de lângă Prefectură a fost continuată de meşterul Manole care ce ziua zidea cu bani de la UE, noaptea falimenta cu ajutorul firmelor angajate.
Nu-i vorbă, firmele respective au fost sortate la minister, nu în judeţ, dar scheletul rămâne, nefolosit, în curtea noastră. Ce naiba facem cu el? Îl vopsim? Îl umplem de reclame, de altfel scumpe? Îl acoperim cu pânză, pe care să fie desenat un centru de afaceri, cum se face şi prin Capitală?
Până la licitaţia de proiecte UE, care ar putea să aducă în această toamnă bani noi europeni pentru continuarea construcţiei, scheletul doarme în pace, după gard. Să sperăm că banii vor fi câştigaţi, ba chiar că de data asta construcţia nu se va mai opri. Dar, de stat degeaba, locul a stat până acum şi stă în continuare.
Pe când Casa de Cultură a Studenţilor era în construcţie, un actor, Claudiu Peruşco, acum producător pe la televiziuni centrale, a organizat câteva spectacole cu o piesă de Moliere chiar în „ruinele” respective: doar cu puţină nebunie frumoasă, improvizând balustrade de protecţie şi punând nişte covoare… La „ruinele” din centru se puteau de asemenea organiza spectacole, măcar de sunet şi lumină, de exemplu de Ziua Marinei…
Deşi mai potrivit ar fi să se taie bilete pentru vizitarea unei expoziţii cu imagini ale vechilor şi frumoaselor clădiri gălăţene care au nevoie de ajutor pentru a nu se destrăma. Sau cu planuri de urbanism general, de la Moruzzi la Durbacă şi Nicolae; cele ale primarului Moruzzi fiind măcar puse în aplicare.
Dacă am fi în Germania, ditamai scheletul acesta n-ar sta degeaba, poate chiar ar aduce şi bani. Dar nu suntem…
