Proiect amplu de modernizare la Grădina Botanică

Proiect amplu de modernizare la Grădina Botanică
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

În ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galați de miercuri, 28 iunie, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru un proiect de aproape 90 de milioane de lei, prin care Grădina Botanică și Planetariul din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță” vor fi modernizate. Proiectul va fi depus spre finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, imediat ce apelurile de finanțare vor fi deschise.

“La Galați va fi prima Grădină Botanică din țară care va avea alei cu pavaj solar. Energia obținută astfel va fi folosită, pe lângă partea de iluminat, și pentru funcționarea a zece bănci <<inteligente>>, dotate cu internet wireless, porturi USB și sisteme wireless de încărcare a telefonului. Mai mult, băncile sunt prevăzute și cu senzori pentru monitorizarea temperaturii, emisiilor de CO2, umidității și a presiunii atmosferice. De altfel, toate aceste date vor fi afișate și publicului vizitator. De asemenea, prin acest proiect vom dota Planetariul din cadrul muzeului cu cel mai performant sistem de proiecție din România, prevăzut cu panouri LED, având diametrul de 7 metri și o rezoluție de 8K”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ.

Proiectul prevede lucrări majore și la spațiul verde, acolo unde, pe lângă noi soiuri de plante, vor fi create și diverse arii tematice, unde vor fi organizate activități educaționale și non-formale. În plus, va fi amenajat un sistem modern de irigații, se va moderniza și sistemul de iluminat exterior, vor fi montate 20 de panouri de informare cu touchscreen, va fi creat un amfiteatru înierbat și va fi amenajat un nou luciu de apă.

Grădina Botanică din Galați se întinde pe o suprafață de 18 hectare și are în prezent peste 1.300 de specii și soiuri (arbori, arbuști, subarbuști, liane, plante ierboase anuale și perene).

Citit 2009 ori Ultima modificare Marți, 04 Iulie 2023 09:12

6 comentarii

  • postat de vio
    Vineri, 30 Iunie 2023 01:34
    89.39.81.***
    Axati-vă pe plante, pe partea de botanică, pe natural, pe lemn, pe liniște. Nu bănci cu tehnologie. E o aberație! Ăla vrea tiroliană care să traverseze Grădina. Și difuzoare cu melodii de relaxare.. Pff.. De ce nu și un grătar, două, poate vrea omul sa-și frigă o fleică, hai că ar merge intr-un colț
    0
    0
  • postat de eco-bio
    Joi, 29 Iunie 2023 23:51
    89.136.185.***
    1.Trebuie de urgenta terminata sera cu plante exotice!
    2. Gradina Botanica nu e folosita suficient la adevarata capacitate si valoare. Trebuie detasata de muzeu si sa poata sa stea lumea colo vara si seara pana la 22 , sa fie foisoare unde sa srea lumea, cinema in aer liber, jocuri tematice, banci
    0
    0
  • postat de Nelu
    Joi, 29 Iunie 2023 08:00
    217.63.67.***
    In primul rand ca sa o numiti gradina trebuie sa facilitati accesul la ea mai mult timp. Are un program total neadecvat.
    luni si marti inchis, restul zilelor lucratoare 10 18 iar weekend 10 20.
    inteleg ca muzeul sa aiba acest program dar accesul in gradina ar trebui sa fie mult extins.
    sunt o gr
    0
    0
  • postat de mirel
    Joi, 29 Iunie 2023 07:41
    136.255.134.***
    scheletul de metal al serei incepute in 2020 si la care nu se mai lucreaza de 1.5 ani!! poate fi catalogat ca si realizare a CJ Dle presedinte ?
    bannerul imens agatat de sera asta spune CONSILIUL LUDETEAN GALATI
    0
    0
  • postat de Tecucean
    Joi, 29 Iunie 2023 07:04
    5.14.87.***
    Program amplu de betonare,
    mai exact


    Jale
    0
    0
  • postat de Nicusor
    Miercuri, 28 Iunie 2023 18:37
    5.13.222.***
    Hai, vorbiti serios ??? Hai sa vedem la Grădină Botanică din Cluj ??? Ce a facut EMIL BOC ? GRADINA BOTANICA CA LA CLUJ ??? DA, acolo este ALTA ROMANIE. "TARA LUCRULULUI BINE FACUT".
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.