Conacul de la Țigănești va fi inclus în circuitul muzeal al Micii Uniri

Conacul de la Țigănești va fi inclus în circuitul muzeal al Micii Uniri
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Consiliul Județean (CJ) Galați a aprobat luni, 2 octombrie, un proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de cooperare cu Academia Română privind restaurarea și punerea în valoare a Conacului „Costachi Conachi”, de la Țigănești, comuna Munteni.

Conform hotărârii, Academia Română, în calitate de titular al dreptului de proprietate al bunurilor imobile ce alcătuiesc Conacul „Costachi Conachi”, ar urma să încredințeze UAT Județul Galați, prin CJ Galați, cu titlu gratuit, administrarea acestor bunuri.

Aceasta s-ar face în scopul ”pregătirii şi implementării unor proiecte de investiții în domeniul cultural, inclusiv proiectul ce vizează restaurarea, conservarea și dotarea Conacului „Costachi Conachi”, cu investițiile sale conexe și lăcașuri de cult, precum și realizarea în comun a unor acțiuni culturale, educative, științifice”.

Parteneriatul a fost aprobat săptămâna trecută de conducerea Academiei Române, iar odată cu aprobarea hotărârii CJ Galați se deschide calea semnării formale a protocolului de colaborare privind reabilitarea conacului de la Țigănești.

”Reabilitarea conacului de la Țigănești a fost unul dintre subiectele intens dezbătute de-a lungul anilor la nivelul județului Galați, dată fiind zestrea culturală, arhitectonică și istorică legată de acest edificiu. Din păcate, până în prezent, orice demers pentru salvarea acestui monument a fost blocat de nesfârșitele litigii privind proprietatea pe care Academia Română le-a avut - ba cu combinatul siderurgic, apoi cu o cooperativă agricolă din Tecuci, practic nu s-a putut face nimic până la obținerea unor hotărâri definitive și irevocabile. Și ne bucurăm, acum, că am găsit înțelegere atât la președintele Academiei Române, dl acad. Ioan-Aurel Pop, cât și la secretarul general al Academiei Române, dl. acad. Ioan Dumitrache, încă din primul moment când am discutat cu ei, pentru a găsi o modalitate pentru a salva de la ruină conacul de la Țigănești și a-l reda gălățenilor la strălucirea de altădată”, ne-a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Termenii acordului

Acordul de colaborare între CJ Galați și Academia Română este încheiat pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la trei ani, interval ce ar fi suficient pentru reabilitarea conacului de la Țigănești printr-un proiect cu fonduri europene și acoperirea perioadei de monitorizare post-implementare privind sustenabilitatea investiției. CJ Galați a identificat o posibilă sursă de finanțare a acestui proiect prin Programul Operațional Regional (POR) Sud-Est, în perioada următoare urmând să fie lansată procedura de desemnare a unui proiectant care să realizeze expertizele, studiul de fezabilitate și documentația tehnică aferentă necesare lansării acestui proiect.

Care va fi valoarea exactă a acestei investiții de la conacul Țigănești este, totuși, încă destul de greu de apreciat în acest moment, dat fiind gradul de degradare a clădirii. Practic, în ultimele decenii conacul a fost lăsat în voia sorții, iar la un moment dat a ajuns să fie folosit chiar și pe post de... grajd de animale! Întreaga reabilitare ar putea să ajungă undeva între opt și 10 milioane de euro, însă valoarea exactă o vor da doar expertizele tehnice. O ”piatră de încercare” va fi însă și desemnarea unei firme de construcții care să execute lucrările, dat fiind faptul că trebuie să fie specializată pe reabilitarea monumentelor istorice, ceea ce presupune o serie de calificări și autorizări speciale.

Drumul Micii Uniri

CJ Galați a conturat și un concept de punere în valoare a conacului de la Țigănești prin includerea acestuia într-un circuit cultural și muzeal dedicat Unirii Principatelor.

”Ne dorim să punem în valoare Drumul Unirii – pentru că, dacă ne uităm în istoria Galațiului, vedem că Unirea aici s-a făcut! Avem Casa Alexandru Ioan Cuza, care a fost reabilitată și modernizată și va intra din nou în circuitul turistic, dar avem și Conacul de la Mânjina, al familiei Costache Negri, unde se întâlneau unioniștii, de asemenea reabilitat și pus în valoare printr-un proiect derulat prin Ministerul Culturii. Iar acum, pentru a închide circuitul Micii Uniri, avem acest proiect privind conacul de la Țigănești, legat de rolul pe care, de exemplu, Ecaterina (Cocuța) Conachi l-a avut în realizarea Unirii, prin zădărnicirea unui complot pus la cale de Nicolae Vogoride, ce se visa domn al Moldovei. Dar mai este un obiectiv important cuprins în această reabilitare, respectiv biserica de la Țigănești, unde sunt înmormântați Costache Conachi și Cocuța Conachi. Nu va fi un proiect ușor, dar important este să salvăm aceste edificii și să avem garanția că vor dăinui în continuare”, a mai arătat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Acesta a precizat că, după revenirea conacului de la Țigănești în administrarea Academiei Române, se va păstra rolul acestuia în circuitul muzeal gălățean. Desigur, acest lucru nu va exclude derularea în paralel a unor activități științifice sau culturale sub egida Academiei sau în colaborare cu CJ Galați.

Citit 3727 ori Ultima modificare Joi, 05 Octombrie 2023 11:43

1 comentariu

  • postat de un cetatean
    Marți, 03 Octombrie 2023 09:38
    89.136.6.***
    Nota 10.Bravo!
    0
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.