Venitul minim garantat… politic?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vicepreşedintele PNL, deputatul Victor Paul Dobre, nu este de acord cu unele modificări propuse de Guvern la Legea venitului minim garantat, din care, spune deputatul, „trebuie eliminate excesul de birocraţie şi tendinţa de centralizare”.

Proiectul de lege, respins deja în Senat şi care a intrat, în această săptămână, în dezbaterea comisiei de muncă, are şi părţi bune, spune deputatul, însă şi multe hibe.

Potrivit lui Dobre, prin proiectul de lege, Ministerul Muncii ia măsuri pentru ca  venitul minim garantat să se acorde în mod corect, mai ales că, din verificările făcute de minister, rezultă că  aproximativ 27 la sută dintre beneficiarii de acum au primit drepturile ilegal.

„Este exigenţă în cheltuirea banilor publici şi faţă de beneficiari, şi faţă de primării, şi mi se pare corect. Trebuia o anumită restricţionare a aplicării, pentru că sunt oameni care nu mai muncesc, preferă acest sistem, fără a munci prea mult pentru comunitate, aşa cum prevede legea”, a spus Dobre.

Pe de altă parte, deputatul liberal se teme că modificarea legii va conduce la favorizarea anumitor primării PDL în defavoarea celorlalte, de alte culori… politice.

Şi acest lucru, crede Dobre, deoarece noua lege va prevede ca plăţile să se facă prin agenţiile judeţene de prestaţii sociale şi nu prin primării, cum s-a făcut până acum.

„Vom fi fermi împotriva centralizării pentru că, de fapt, se urmăreşte ca plata beneficiarilor venitului minim garantat să o facă agenţia judeţeană de prestaţii sociale, rămânând ca primarul şi primăria să facă evaluările, reglementările, să prezinte toate documentele pe banii lor, dar decizia asupra plăţii să o facă directorul de la judeţ”.

„Nu pot să nu uit că directorul de la judeţ este numit după principiul PDL, respectiv nu contează câtă carte ştie şi ce studii are, important este că e membru de partid şi probabil când va face priorităţile va avea în vedere cu precădere primăriile PDL. De asemenea, în lege este un exces de birocraţie motivul pentru care la Senat a şi fost respinsă”, a mai spus Dobre.

Dincolo de opiniile şi declaraţiile politice, nu trebuie uitat faptul că nici până acum, când venitul minim garantat a fost dat de primari, subiectul nu a rămas „neîntinat” de politică.

Nu puţine au fost campaniile electorale, în mediul rural, unde votarea unui anumit primar era legată de acordarea sau nu a acestui ajutor financiar… 

Citit 492 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.