Un consilier local de la PDL susţine că şi-a găsit maşina vandalizată

Un consilier local de la PDL susţine că şi-a găsit maşina vandalizată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Viorel Trif, consilier local PDL şi directorul euroregional al Agenţiei Teritoriale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice – ANRSC Galaţi, şi-a găsit ieri dimineaţă maşina „cu botul pe labe”. Autoturismul Daewoo Cielo, cu număr de MAI, era parcat pe strada Melodiei, în faţa locuinţei politicianului, şi nu a mai putut fi urnit din loc pentru că avea toate cele patru cauciucuri de iarnă tăiate şi înţepate. Convins că este vorba de un act clar de vandalism îndreptat împotriva unei instituţii a statului, Trif a sesizat Poliţia.

„Din punctul meu de vedere, cei care au săvârşit această faptă s-au îndreptat clar împotriva instituţiei care şi-a făcut datoria faţă de cele mai multe probleme de interes în ultima perioadă, inclusiv serviciile de energie termică. Am făcut plângere la Poliţie şi urmează să fie trimisă şi o adresă de la secretarul de stat, preşedintele ANRSC, Mircea Matei, către Poliţie. Le solicităm organelor abilitate să facă o anchetă în acest sens, iar făptuitorii să răspundă penal pentru că este inacceptabil un asemenea gest”, ne-a declarat Viorel Trif. Consilierul susţine că a primit ameninţări telefonice de pe numere necunoscute, şi i s-a cerut să nu mai facă intervenţii şi comentarii legate de situaţia Apaterm. Politicianul a afirmat că nu bănuieşte pe cineva anume de tăierea cauciucurilor şi că organele de cercetare vor stabili cine sunt vinovaţii.

 

Citit 1966 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2011 23:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.