Deputatul gălăţean Mircea Toader a fost sărbătorit de parlamentarii PDL

Deputatul gălăţean Mircea Toader a fost sărbătorit de parlamentarii PDL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liderul deputaţilor PDL, gălăţeanul Mircea Toader, a fost sărbătorit, luni, în grupul parlamentar de ziua sa de naştere, deşi el declara că a anulat evenimentul.

Deputaţii democraţi-liberali au venit înainte de şedinţa de plen în sala grupului parlamentar şi au ciocnit un pahar de vin şi au mâncat prăjituri şi pateuri pregătite cu această ocazie.

Mircea Toader a sosit mai târziu, declarând presei că anulează acest eveniment din cauza mediatizării, însă parlamentarii PDL au continuat să sărbătorească, un deputat declarând la ieşire: "Cum putea să anuleze (Mircea Toader - n.r.)? Ce era să facă când colegii erau cu prăjitura în mână?".

Premierul Emil Boc era aşteptat la grup, însă nu a participat la şedinţă.

Mircea Toader împlineşte luni vârsta de 64 de ani.

Citit 2751 ori Ultima modificare Luni, 23 Ianuarie 2012 13:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.