Consilierul incompatibil nu a fost validat în funcţie - Scandalul de la Lieşti continuă

Consilierul incompatibil nu a fost validat în funcţie - Scandalul de la Lieşti continuă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Scandalul pe marginea incompatibilităţii lui Marcel Scarlat, consilierul local care a fost descoperit de ANI că a făcut afaceri cu Primăria, reînvie odată cu şedinţa de constituire a legislativului de la Lieşti. În şedinţa constitutivă, comisia care potrivit legii este desemnată pentru analizarea legalităţii mandatelor, a decis să propună plenului invalidarea mandatului lui Marcel Scarlat pe motiv că ar fi încălcat legea. „Eu nu am făcut decât să respect ceea ce a decis această comisie, care a luat în calcul toate datele constatate de ANI”, spune Vasile Avădanei, secretarul Consiliului Local Lieşti. Comisia cu pricina, care, apropo, nu are niciun jurist în componenţă, nu a luat în calcul însă sancţiunea expresă stabilită de ANI: „Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani”. Cum funcţia de consilier local se obţine exclusiv prin căi electorale, decizia comisiei de validare a mandatelor pare pripită. Inclusiv Prefectura aşteaptă acum documentele de la constituire pentru a vedea dacă totul a fost în regulă.

Contactat telefonic, Marcel Scarlat s-a declarat resemnat. „Asta este, decizia aparţine comisiei şi trebuie să o respect”, spune Scarlat. După câteva minute, acesta şi-a dat seama că ar mai avea ceva şanse şi s-a hotărât să conteste decizia comisiei la Contenciosul Administrativ. O va face astăzi, când expiră termenul limită de cinci zile de la momentul constituirii Consiliului Local Lieşti.

Citit 2099 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Iunie 2012 16:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.