Ajutoarele UE vin în tranşe: Liste extinse pentru sprijinul alimentar

Ajutoarele UE vin în tranşe: Liste extinse pentru sprijinul alimentar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Săracii care nu au fost prinşi pe listele făcute până în luna iulie, respectiv octombrie în cazul pensionarilor, pentru ajutoarele UE distribuite de Primăria Galaţi, ar mai putea avea o şansă să se bucure de produsele procurate prin Planul European pentru Persoane Defavorizate - PEAD 2012. Potrivit AJOFM, Casa de Pensii şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, listele vor fi actualizate încă o dată în lunile decembrie-ianuarie. “Dacă nu au fost prinşi în liste în tranşa din luna iulie, vor fi prinşi cu siguranţă în listele care se vor face în lunile decembrie sau ianuarie. Întotdeauna se întâmplă aşa. Unii sau alţii ajung în situaţia aceasta”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Tania Calcan. Potrivit datelor furnizate de AJOFM Galaţi, listele pentru ajutoare au fost actualizate numai până în luna iulie pentru că atunci ar fi fost cerute de către Consiliul Judeţului Galaţi. Totodată, purtătorul de cuvânt al Primăriei motivează că tabelele au fost cerute în iulie ca să se ştie câte alimente trebuie să se cumpere. „Noi facem doar distribuirea. Alimentele sunt cumpărate de Guvern prin APIA şi ulterior sunt decontate. Dacă se mai face o listă în decembrie, vor putea primi şi aceia ajutoare, în funcţie de baza de datele care ajunge la APIA şi în funcţie de aprovizionare. La noi vine marfa în tranşe. Deocamdată nu am primit toată marfa nici pentru cei de pe listele de până în iulie”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache.

Citit 3221 ori Ultima modificare Vineri, 09 Noiembrie 2012 16:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.